Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu – I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit, ascunse într-un spațiu special amenajat în rezervorul unui autoturism, 350 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.
Ieri, 15 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat cu dublă cetățenie, română și maghiară, B.I., în vârstă de 19 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spaţiu special amenajat în rezervorul autoturismului, cantitatea de 350 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 1.575 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 9.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării de către autoritatea vamală, deoarece avea spațiu special amenajat pentru transportul țigărilor.
Totodată, s-a constatat că persoana în cauză a mai încercat să introducă ilegal în țară, în cursul unui an de zile, o altă cantitate de țigări peste limita admisă, fiind la a doua abatere, fapt pentru care i s-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.