Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Sighetu Marmației au descoperit abandonate pe un drum forestier din judeţul Maramureş 18.000 pachete de ţigări de provenienţă Duty Free, în valoare de peste 210.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
În data de 25 aprilie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, județul Maramureș, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 1.30, pe raza localității Lunca la Tisa, în apropierea frontierei de stat, poliţiştii au descoperit abandonat, pe un drum forestier, un autoturism marca Seat, cu număr de înmatriculare specific Franței, în interior fiind observate mai multe baxuri ambalate în folie de culoare neagră.
În interior se aflau ţigări, fapt pentru care s-au dispus măsuri de monitorizare a zonei în vederea identificării și reținerii persoanelor implicate în transportul coletelor. Totodată, s-a luat măsura conducerii mijlocului de transport și a țigărilor la sediul sectorului, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 17.968 pachete de ţigări, în valoare de 210.226 lei. Autovehiculul, estimat la o valoare de 30.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.