Începând cu 20 mai 2020, țigările mentolate vor dispărea complet de pe piața din România, aceasta fiind una dintre măsurile prevăzute de Directiva Europeană a Tutunului, transpusă și în legislația din România.
Consumatorii de mentol vor mai găsi însă aroma în produsele care încălzesc tutunul și în țigaretele electronice.
Marii producători și comercianții au obligația să se asigure că pe 20 mai 2020 niciun pachet de țigări mentolate să nu mai existe pe piață.
Dr. Magdalena Ciobanu, expert al MS la Comisia Europeană: “Prin arderea produsului din tutun, mentolul se transformă în substanţe cancerigene. Ţigările cu arome şi în special ţigările mentolate favorizează debutul fumatului. Pentru că primele ţigări nu sunt prea gustoase, nu miros prea bine şi de aceea mulţi debutanţi renunţă la a mai fuma.”
Potrivit statisticilor, mai bine de jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani îşi aleg ţigările în funcţie de ambalaj, peste 30 la sută în funcţie de gust. Foarte apreciate sunt, în special, ţigările mentolate.
Sursa: Pro TV