În urma restricțiilor de circulație de pe teritoriu Ungariei, din perioada 13 – 15.03 2021, cand autovehiculele de transport marfa nu au circulat pe teritoriul statului vecin, la aceasta oră în punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună, se înregistrează timpi de aşteptare ridicaţi pe sensul de ieşire din ţară pe arterele destinate acestor autovehicule.
A fost mărit numărul arterelor de control pentru automarfare pe sensul de ieşire din ţară, în Punctul de Trecre a Frontierei Petea, județul Satu Mare (se lucrează pe două artere).
La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile maghiare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere, însă numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară.
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației a contactat autorităţile de frontieră din Ungaria pentru dispunerea unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului, care să vizeze suplimentarea personalului de către partea ungară, precum şi deschiderea unor artere suplimentare pentru verificarea automărfarelor.
În primele ore ale zilei, de la ridicarea restricţiilor, poliţiştii de frontieră din PTF Petea au efectuat formalităţile specifice pentru 238 automarfare, dintre care 122 au fost pe sensul de ieşire.
Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
De asemenea, se recomandă consultarea aplicaţiei Trafic on-line care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro . Această aplicaţie online prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.