Astăzi, 28 iunie este ultima probă din temutul BAC 2018 și cu această ocazie trebuie să împărtașesc cu voi câteva idei.
Simt, după doi ani de când am dat eu bacul, că mă aflu mai mult ca niciodată într-o tiranie a gloatei agramate abia trezite, care simte că bacul e o problemă reală, iar statul este obligat să asigure oricui vrea o diplomă de bac și o facultate, prin orice mijloace posibile.
Bănuiesc că s-a copiat și în anul meu, cu tot cu video, că au fost pile și șpăgi cu sutele. La română a fost un subiect simpul dar complex, care iți oferea o mare libertate în alegerea subiectelor, dar după cum au spus marii profesori universitari: „Cu cât cerința este mai ușoară, cu atât corectarea va fi mai drastică.” Și din păcate am cunoștințe care nu citeau cursiv în clasa a douăsprezecea dar cu toate acestea, au bacul promovat și în continuare nu citesc cursiv în dulcea limbă românească.
Mulți ajung, după doipsrezece ani de dormit în bancă pe banii statului, să doarmă în sălile parlamentului. Sau să vorbească fără noimă. Și să conducă oile fără bac și educație.
Vorbind cu o prietenă de pe clasa a 12-a, care în aceste momente susține ultima proba a bacului, am fost uimit de negativismul cu care privea următorii ani din viața ei. Elevă de nota 10, a mărturisit că vrea să se facă profesoară, să îi ajute pe copii și să ofere ceva mai mult decât a primit ea în 12 ani de școală. „Am profesori care abia știu vorbi bine, am profesori care sunt corectați de elevi în clasă. Ce pretenții mai putem să avem? La acest examen cum se vor descurca colegii mei care s-au bazat doar informațiile predate de acești profesori?” m-a întrebat Andreea.
Și da, din păcate sistemul de educație, sistemul formator pentru nația noastră are imense deficiențe. Iar aceste lucruri negative sunt încurajate de politică prin numirile directe a directorilor de școli și licee, prin favorizarea unor persoane în detrimentul altora, prin reducerea anumitor sume destinate educației și lista poate continua.
Din curiozitate, scriind acest material, am verificat CV-ul doameni premier. Ce am descoperit un amănunt care m-a șocat. Dânsa a fost profesoară de limba română timp de 8 ani în orașul Videle. Cu siguranță atunci când a fost numiă, ea a luat locul unui alt cadru didactic, care probabil era mai competent.
Spre final, ce aș putea să mai zic are în vedere o urare pentru cei care au susținut în această săptămână „examenul maturității”. Acest examen nu face pe nimeni „matur”, dar poate să ofere tinerilor o doză importantă de încredere și îi poate îndruma pe drumul către succes. Succes este și urarea pentru elevii care au susținut BAC 2018.
A.B.