Supravietuitorii de la saptamanalul de satira Charlie Hebdo au publicat miercuri primul numar de dupa atentat, pe a carui prima pagina apare un Mahomed cu lacrimi in ochi, in urma atacurilor armate care au bulversat Franta, o tara care a intrat in „razboi impotriva terorismului”, relateaza AFP.
La o saptamana de la atacul armat comis la sediul sau miercurea trecuta – soldat cu 12 morti -, ziarul a anuntat un tiraj de trei milioane de exemplare, fata de 60.000 de obicei, cu versiuni in numeroase limbi straine (engleza, turca, spaniola, intre altele).
Din Europa si pana in Australia, numeroase ziare din lume au reprodus fara sa astepte aceasta coperta a unui numar exceptional, pregatit in sediul cotidianului de stanga Libération. Deasupra desenului cu Mahomed, pe fond verde, culoarea islamului, titlul „Totul este iertat” transeaza cu tonul adesea feroce al ziarului.
Insa portretul profetului – care tine o pancarta pe care scrie „Je suis Charlie” (Eu sunt Charlie), agitata de aproape patru milioane de manifestanti duminica, pe strazile Frantei – provoaca nemultumire in lumea musulmana.
Publicarea acestor desene „insultatoare la adresa Profetului” va „intensifica ura”, a apreciat marti seara Al-Azhar, una dintre cele mai prestigioase insitutii ale islamului sunnit cu sediul in Egipt.
O parte a exemplarelor Charlie Hebdo urmeaza sa fie distribuita in Turcia impreuna cu cotidianul Cumhuriyet. In trecut, ministri din Guvernul islamo-conservator aflat la putere din 2002 au denuntat „provocarile” saptamanalului francez.
In Franta, principalele organizatii musulmane au indemnat comunitatea „sa-si pastreze calmul” si „sa respecte libertatea de opinie”, iar cel mai mare ziar de satira francez, Le Canard Enchainé, a dezvaluit ca a primit amenintari la o zi dupa masacrul de la Charlie Hebdo.
Sursa: Mediafax