Lucica Pop – masterandă în anul I la Facultatea de Ştiinţe a Centrului Universitar Baia Mare – a obţinut Premiul I pentru cel mai bun articol ştiinţific şi pentru cea mai bună prezentare în cadrul simpozionului internaţional ”Young people and multidisciplinary research in applied life sciences”. Evenimentul, aflat în acest an la a VII-a ediţie, a fost organizat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I al României” din Timişoara.
În acest an, evenimentul ştiintific internaţional dedicat studenţilor de la programele de licenţă, masterat şi doctorat s-a desfăşurat online pe două secţiuni: I – prezentare orală (conferinţă) care a inclus 19 conferinţe şi II – poster, unde au fost înscrise 30 de lucrări. Au participat studenţi de la mai multe universităţi de profil din ţară (Timişoara, Iaşi, Bucureşti, Craiova, Târgovişte, Petroşani) şi din străinătate (Ungaria, Slovacia, Bangladesh, Serbia, Franţa şi Republica Moldova). Departamentul de Chimie-Biologie din cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Centrului Universitar Nord Baia Mare a participat cu două lucrări. Prima, ”Preparation and characterization of polyvinyl alcohol films modified with essential oils”, i-a avut ca autori pe: Lucica Pop, Anca Peter, Anca Mihaly-Cozmuţa, Patrizia Fava şi Andrea Pulvirenti (prezentare orală).