Superb anotimp, macar din perspectiva turistica, dar nu si agricola, tinand cont de lipsa prelungita a precipitatiilor.
Pornim dimineata, nu prea devreme, din Baia Mare. Avem drept tinta satul Rohia si vestita-i manastire crestin-ortodoxa Sfanta Ana.
Vezi galeria foto (click aici…)
Doar paclele matinale iscate de excesiva evaporare se opun scrutarii pana hat departe, din dealul Pietris catre Hudin si Tibles apoi mai spre sud, spre varful si culmea Breze apoi mai la dreapta, catre varful Alunis, strajerul poate la fel de vestitei manastiri Rohiita.
Frumoasa e depresiunea Rohiei in zori, ca si inainte de lasatul tot mai grabnic al serii. Minunate sunt pastelurile si acuarelele holdelor inguste, gospodariile grupate in jurul bisericilor, livezile restranse de meri si pruni.
Turmele mioritice de oi pasc in tarina din marginea drumului. Din pacate brumele timpurii au scuturat straiele autumnale ale codrilor de fag si stejar ce-nconjoara Rohia, acompaniind drumul catre Rohiita si Boiereni.
Nu e o zi anume aceasta. Din cate cunosc nu e nicio importanta sarbatoare religioasa in aceasta zi de marti, 4 noiembrie.
Oricum, cred ca poti vizita un sfant lacas cel putin din doua perspective diferite, una turistic-laica si o alta religioasa, eventual strans legata de o mare sarbatoare, daca nu chiar de hramul acestuia.
Mereu m-am simtit un mirean absolut oarecare, asta neimpiedicandu-ma sa pot evada adesea din rutina cotidiana pentru a plonja mental, afectiv, spiritual, inspre mirificul provocator al sacralitatii, divinului, in fond, cred, totul tine de educatie, starea de spirit a vizitatorului si, desigur, aceea a momentului.
Depasim centrul satului, cotim la stanga, trecem prin deschizatura monumentalei porti maramuresene, suim serpentinele scaldate-n soare ale ingustului, si deosebit de pitorescului, drum sapat in gresiile bej-ruginii frecvent marcate de humanoidele ori sfericele formatiuni proeminand din rambleu.
De fapt incitantii trovanti s-au ivit mult mai devreme, pe cand ieseam din Targu Lapus si putin inainte de rampa de depozitare a gunoaielor de pe valea Rohiei, neinspirat amplasata (un loc lapusan de agrement, tot mai de perspectiva, fapt tradat de case si vile de vacanta, recent aparute acolo, unele cu helesteu).
Uneori serpentinele asfaltului intersecteaza vechiul sleau de carute si poteca sapata-n friabilele gresii.
Frumoase rastigniri si troite acompaniaza drumul ce o taie printr-un colt de codru matur de fag si stejar.
In curand ne trezim in fata unui veritabil santier rutier, impus de alunecarile de versant dar si de dorinta de largire si facilitare a caii de acces spre manastirea Rohia.
Mai apoi dam de un grup de calugari si aspiranti, maturand drumul, decolmatand rigolele, adunand enorma bogatie de frunze uscate. La intrarea prin cea de-a doua poarta monumentala dam peste fierar betonisti aflati in plina activitate.
De-aici continuam pe jos, din ce in ce mai patrunsi de, perceptibila-n toate, sacralitate.
In dreapta ramane paraclisul de vara si biserica (ce-mi aminteste mereu prin forma, armonie si culoare de catedrala mitropolitana din Timisoara) aflata in curs de renovare, mai apoi cuhnea din care se strecoara invaluitoarele miresme fierbinti ale unei apetisante ciorbe de varza.
La stanga e versantul ce suie abrupt, marcat de bogat ornamentate troite, apoi vestita biblioteca a manastirii.
Un mic excavator lucreaza precipitat, dislocand o bordura. E coordonat de catre parintele administrator al manastirii, un veritabil diriginte de santier. Indaratul sau, la circa 10-15 m mai jos, a inceput edificarea fundatiei unei viitoare constructii multifunctionale, de fapt un turn cu baza de 40 x 20 m si inalt de 60 m, care va adaposti sali de conferinte si studiu, spatii pentru vizitatori etc.
Depresiunea, excesiv de mica, ca un caus, in care s-a pus piatra de temelie a Manastirii Sfanta Ana Rohia, impune dezvoltarea pe verticala. Ma intreb cu ce pret insa, tinand cont de faptul ca deja aici exista o serioasa aglomerare edilitara intr-un spatiu destul de restrans.
Cladiri albe cu balcoanele dantelate de arcade inlantuite din care zambesc minunate flori, sunt la stanga aleii inguste.
Sus, cocotata parca pe un promontoriu, e bisericuta de lemn, o veritabila bijuterie precedata la poale de un omagiu (sculptat in lemn de stejar) adus lui Pintea Viteazu. La dreapta sus o impozanta cladire administrativa, cu garaje in baza.
Suim la biblioteca, beneficiind de compania agreabila a protosinghelului Macarie Motogna, eclesiarhul bibliotecar, strasnic prins in diferite activitati editoriale dar si de iminente lansari de carte in Bucuresti.
Daltuita-n piatra sura, ne intampina o statuie a lui Nicolae Steinhardt. De fapt chipul sihastric-blajin-intelept al acestuia il vom descoperi si-n alte lucrari artistice (un bust in lemn, o acuarela miniaturala, portrete in ulei, un inspirat si delicat desen… toate acestea aflandu-se-n chilia lui).
Becuri-lumanari substituie azi traditional-afumatoarele lumanari din seu de odinioara. In aer simti insa in fiece clipa parfumul cerii si-al tamaiei.
De sus, de la usa bibliotecii, ai o prima perspectiva plonjanta asupra intregului ansamblu monahal. Aceasta devine una cu-adevarat impresionata imediat ce sui treptele-n serpentina catre biserica de lemn. Da impresia ca fiecare treapta zidita din placi de andezit are menirea sa te apropie treptat de portile cerului.
De-acolo de sus, din pridvorul bisericutei decorat cu sculpturi in lemn si o migalos incrustata cruce, privelistea se desfasoara spre culmile impadurite, invaluite spre pranz de neguri fine.
In bisericuta ne atrag atentia icoane sfinte, vitrine cu odoare si obiecte de cult bisericesti minunat incrustate-n argint dar si numeroase carti sfinte, printre care o straveche Evanghelie scrisa in alfabet chirilic si Biblia mitropolitului Varlaam, un vesmant bisericesc etc.
Impresioneaza simplitatea lacasului, in intregime construit din lemn de brad, invitand la smerenie, introspectie si pioasa ruga.
La terminarea proiectului edificiului multifunctional, turnul acestuia va depasi cu circa 30 m nivelul aleeii prezente, motiv care ma face sa ma intreb retoric in ce masura ambianta ecumenica de ansamblu va avea de suferit consecutiv aglomerarii si excesivei infuzii de modernism.
Coborand de la biserica de lemn mai admiram odata cladirile albe cu arcade, minunatele lor flori, policrom-armonioasa turla a bisericii, troitele bogat ornamentate, poarta de lemn, padurea, ma rog, ceea ce a ramas din ea dupa insirarea unei lungi stive de meteri de fag gata pregatiti pentru foc, apoi o luam spre fostul conac boieresc, azi frumoasa Scoala I-VIII din Rohia.
De aici vom avea o alta perspectiva spre vatra satului dominata de turla argintie a uneia dintre biserici. Gospodariile umbrite de ghirlandele de vita de vie cu frunze ruginii, putinele case vechi spoite-n albastru ultramarin si cu sarpante din dranita confera un pitoresc si-o armonie aparte comunitatii.
Plecam din Rohia.
Privirile ne sunt atrase si induiosate de o turma de mioare pascand insirate in coarda pe langa drum, la liziera estica atragandu-ne atentia un pastoral salas din lemn. De-aceasta data nu mergem si la Manastirea Rohiita fiindca am vizita-o in finalul iernii, coborand spre ea pe abrutii versanti ai Alunisului.
Cu siguranta vom mai reveni si-alta data la Rohia, indiferente de sezon, intr-o absolut oarecare zi sau, de ce nu, intr-una de fasta sarbatoare.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
