Toamna, in Tara Lapusului

Preumblandu-ma prin Tara Lapusului constat, a cata oara, marea discrepanta dintre (crunta) realitate, sloganurile patriotarde si steril-baloasele clisee (anti)turistice nonsalant vehiculate, gandindu-ma la farmecul si poeticul desuet indubitabil al acestor locuri, comparabil doar cu cel din la fel de putin alteratele zone rurale chiorene, codrenesti, motesti, din nordul Olteniei, Marginimea Sibiului, Bucovina, si in mult mai mica masura cu asa numitul Maramures Istoric crunt pervertit arhitectural dar si etno-cultural-folcloric dupa decembrie 1989. 

Catingan spre casa, Costeni – Autor: Lucian Petru Goja

Vezi galeria foto (click aici…)

Pe de alta parte nici Tara Lapusului nu poatre fi tratata unitar. Exista de fapt o zona ceva mai mare, in mod fericit deocamdata conservatoare (la propriu si la figurat), acea situata la est-sud-est de Satra Pintii (Costeni,Cupseni, Ungureni, Libotin, Rogoz si Lapus), respectiv una mult mai restransa (Larga, Boiereni, Rohia), in rest, ca mai peste tot, nu doar in Maramures, traditionalul, autenticul fiind agresat (si chiar coplesit) de catre noul val adirectional, frecvent tributar prostului gust cu sorgintea-n lipsa educatiei si dezinteresul multora (de la institutii la organisme si organizatii), rezultatul fiind unul nedefinit, nespecific, absolut strident si kitchos.

Poate ca doar in materie de pastrare riguroasa a traditiilor, specificului local autentic, saracia lucie a fost benefica (nu numai) acestui neam lapusean (dar si maramuresean, in sens mai larg, si romanesc), lipsa oportunitatilor si alternativelor, redusa (deocamdata) emigrare la munca in Occident au facut ca in aceste comunitati ale Tarii Lapusului sa poti descoperi inca o consistenta zestre autentica, de la arhitectura ancestrala, la stilul, forma si marimea gospodariilor, dragostea pentru activitatile pastorale, cresterea taurinelor si bubalinelor dar si grija fata de cabalinele folosite la munca ogoarelor inguste si terasate ori in activitatile desfasurate in padure.

Aici, spre deosebire de larg mediatizatele si introdusele-n circuitul asa zis agroturistic (cel mai frecvent fara niciun dram de acoperire) comunitati din Maramuresul Istoric (de pe Valea Cosaului, Valea Marei si Valea Izei si in mult mai mica masura cele de pe Valea Viseului), poti descoperi uimit si incantat, aproape la tot pasul, trecutul prezent si autentic.
Saracia mai are darul de-a conferi locuitorilor acestor, de-altfel haruite de Dumnezeu locuri, umilinta, modestie, piosenie, bonomie non-ipocrit-interesata, dorinta de dialog sincer.

Am avut sansa de-a umbla adesea prin Tara Lapusului in toate anotimpurile, cu toate acestea si de aceasta data am sentimentul c-o fac pentru prima data. Descopar uimit si incantat deopotriva, initial in Lapus, casele vechi din lemn, cu prispe, inguste, sustinute de stalpi de stejar sumar dar cu simt estetic ornamentati, lipite cu lut pe jos, unele cu filigorii umbrite de ghirlandele de vita de vie ciupite deja de primele brume, curtile largi, in care sa poata sa intre carele cu fan, coceni de porumb, pepini porcesti ori lemne pentru foc iar dinainte, spre ulita, cu gradinite de flori umbrite de pruni, peri ori ciresi.

Revad imensele fresce lapusene cu clenceri purtand pe umeri otava de-a doua ori de-a treia, cruda si de-abia cosita, burduhanoasele si tot mai numeroasele clai de fan ( fiindca si aici numarul vitelor e-n drastica descrestere), carele trase de cai incarcate-n camp cu fan, vite solitare sau in restranse turme, pascand nepazite.
De departe imi atrag atrentia turlele argintate ale bisericilor zidite sau sulitele avantate spre cer ale bisericutelor de lemn, monument istoric (una inclusa patrimoniului UNESCO – cea avand hramul Sf. Arhangheli Mihail si Gavril, din Rogoz, datata 1633), dealurile cu spectaculoase rape bej-sure, din gresii si marne, haturile inguste separand cu tufele lor de maces, paducel, porumbele, sanger… etajatele holde sau fanate paralele.

Ma surpirnde, in mod evident, numarul si consistenta turmelor de mioare turcane, in mult mai mica masura capre, ce pasc in luncile inguste ori pe dealurile pictural terasate ancepand de la Rogoz catre Libotin, Ungureni, ca si in Cupseni ori Costeni.

Practic, daca umbli intr-o insorita zi de final de octombrie pe aici, nici nu stii ce sa admiri mai intai, verdele crud al fanatelor otavite, ciopoarele de gaini, pintenogii cocosi tantosi, matele dormitand la soare.
O cumatra vulpe soricareste cu tupeu in marginea ulitei, batranele trudite o viata-ntreaga, acum isi dezmortesc reumaticele incheieturi, stand asezate pe treptele ori dinaintea casei, minunatii copii guresi, se intorc de la scoala, taranii rasfira otava-n ograzi pentru a se usca-n tot mai putinele ceasuri cu putere a soarelui.
Merii-s neculesi, cu globuri aurii sau rosietice, babele greabla de zor pe sub nuci, peri, meri sau ciresi, adunand in cearceafuri tesute-n casa, din canepa si in, frunzele uscate, numai bune pentru asternut in grajd la iarna, carutele scartaie sub povara bustenilor ori meterilor de lemn de fag pentru foc…

Apoi, dintr-o data, poti remarca o holda cu dovleci dolofani, portocalii sau verzi intunecati si vargati, tarani taind vejiile (cocenii) de porumb cu secera si asezandu-i sub forma de capite, mai nou incendiindu-i direct in camp (fiindca bivolii care consuma peste iarna asa ceva s-au imputinat de tot).
Ridici privirile spre cerul azuriu pentru a numara revarsatii in evantai nori albi bucalati si dai cu privirile de turla de lemn a unei, doua sau chiar mai multe bisericute de lemn (exista cate doua biserici de lemn, una veche, greco-catolica, alta ortodoxa, pe langa acestea aparand in ultimele decenii faloase dar dizarmonice, grandomane, biserici zidite).

Aici, pe ulita satelor, mai poti strivi, neatent fiind, sub talpa, placinta labartata a unei aburinde baligi de vaca ori bivol, iscand pe loc ravasitorul iz inconfundabil, atat de viguros, rustic si mai ales tonic.
Pe-aici a inceput deja fiertul monturilor (borhotului) de prune pentru a deveni inebunitoarea de spirite horinca.

Poate ca exista si-un inconvenient pe aici, acela ca de-atata truda istovitoare, calm si liniste, mai ca n-ai cu cine te sfadi (vorba unor buni amici).

Mai e ceva admirabil aici, faptul ca intorcand privirile spre sud-est dai de semetul Tibles strajuit de Hudin iar intorcand privirile spre nord-vest dai peste Satra lui Pintea (uriasa piramida trapezoidala impadurita cu foioase si brau sudic de molid), la poalele ei descoperind Manastirea Satra (fara o valoare istorica, patrimoniala dar amplasata intr-un loc deosebit de pitoresc si facil accesibil).

Imi place insa si altceva in inconfundabila Tara a Lapusului, matinalele mari infinite de neguri laptoase ce ascund realmente enclavele Borcutului, Dumbravii, Dobricului, Razoarelor, Tg. Lapusului, rasfirandu-si tentaculele pe vai, catre Rohia, ori Suciuri sau din Rogoz spre Cupseni-Ungureni, lasand doar culmile si varfurile sa proemine precum niste uriase pacheboturi deasupra lor.

Nevrand sa derapez in poporanism proletcultist, atasez prezentului mic omagiu adus Tarii Lapusului un irefutabil probatoriu de imagini si va invit sa purcedeti sa verificati daca, si in ce masura, v-am dezinformat.
Incumetati-va fiindca cu siguranta veti ramane pe veci si profund marcati de frumos si autentic.