Aleșii județeni s-au întâlnit joi, 28 iunie 2018, de la ora 12.00, în Sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ din Baia Mare, pentru a supune votului și a aproba cele 16 proiecte aflate pe ordinea de zi și un proiect la punct suplimentar. Toate proiectele au primit votul consilierilor, iar ședința a fost condusă de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Ședința a început cu aniversarea a 15 ani de la înființarea Revistei Nord Literar, luând cuvântul atât șeful administrației județene, cât și Săluc Horvat, directorul executiv al revistei aflată sub egida Consiliului Județean. În cadrul ședinței a fost dezbătut fiecare proiect în parte, pentru ca aleșii județeni să voteze în cunoștință de cauză.
Primul punct pe ordinea de zi a fost cel privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului pe anul 2018. Despre proiectele de hotărâre privind organizarea şi desfășurarea evenimentelor: „Satele Unite ale României”, „100 de baloane pentru România”, Conferința Internațională cu tema „De ce nu a fost posibilă pacea după încheierea Primului Război Mondial și cum să evităm greșelile istoriei”, „George Pop de Băsești şi Marea Unire”, toate dedicate Centenarului Marii Uniri, au vorbit vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Doru Dăncuș, dar și Peter Hurley și Loredana Ionescu.
S-a aprobat, apoi, contribuţia Consiliului Judeţean Maramureş la diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară, respectiv alocarea sumei de 15.000 de lei către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, ca sprijin financiar pentru organizarea celei de-a X-a ediții a concursului județean pentru elevii olimpici la matematică, dar și contractarea unui credit bancar pentru realizarea unor lucrări de investiții de interes județean.
Aleșii județeni au alocat sume pentru finanţarea nerambursabilă a unor nevoi culturale de urgenţă, respectiv 20.000 de lei pentru Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, 16.000 de lei pentru Asociația ”Culori Unite” din Baia Mare și 20.000 de lei pentru Asociația Social Investment Group reprezentată de Grigore Leșe, aprobând și taxele percepute de Şcoala Populară de Artă „Liviu Borlan” Baia Mare, pentru anul şcolar 2018 – 2019. Totodată, a fost aprobată Monografia economico-militară a judeţului Maramureş, dar și achiziționarea serviciilor juridice de asistenţă şi reprezentare a Autorității Contractante – Județul Maramureș, în litigiile privind proiectul „Măsuri de management privind creșterea gradului de informare și conștientizare din parcul Național Munții Rodnei”.
Un alt proiect important a fost cel privind includerea în domeniul public al Județului Maramureș a unei suprafețe de teren – extindere perimetru- pe amplasamentul ce constituie coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică, la R.A. „Aeroportul Internațional Maramureş”.