Anul nou ne aduce multe volume interesante pentru toate categoriile de cititori. Din listă nu lipsesc titlurile de nonficţiune, biografii, autobiografii, cele pentru copii sau ale autorilor români. Vă propunem o listă de 10 cărţi care au fost cele mai cumpărate în 2018.
Călătoria către sine – Irvin D. Yalom
Irvin D. Yalom este unul dintre cei mai iubiţi autori contemporani care de această dată îşi surprinde publicul cu volumul autobiografic „Călătoria către sine”. Psihiatrul face o radiografie emoţionantă a vieţii sale şi ne prezintă parcursul său, obstacolele, iubirile, dezamăgirile şi victoriile. Prin această carte, Yalom ne arată că şi psihiatrii traversează aceleaşi drumuri grele către sine, ca orice om obişnuit. Irvin D. Yalom este profesor emerit de psihiatrie la Universitatea Stanford şi practică această meserie în San Francisco şi Palo Alto. Iubirea pentru scris l-a împins să ofere publicului numeroase volume de ficţiune şi nonficţiune. ,,Sunt un începător al vârstei de optzeci și cinci de ani. Uneori accept ideea că bătrânețea ar trebui să fie un timp de odihnă, liniște și reflectare împăcată. Totodată, știu că încă mai există sentimente turbulente din tinerețea mea care continuă să amenințe că vor ieși la suprafață imediat ce încetinesc ritmul. Am citat mai devreme cuvintele lui Dickens: <<Întrucât, apropiindu-mă de-acum tot mai mult de sfârșit, mă deplasez într-un cerc tot mai aproape de început.>> Sunt cuvinte care mă bântuie. Simt tot mai mult forțele care mă trag înapoi spre începuturile mele.” (Irvin D. Yalom)
Orbi – Petronela Rotar
„Orbi” este una dintre cele mai bine vândute cărţi din 2017. Autoarea recunoaşte că a intrat într-un fel de stare de transă atunci când şi-a aşternut pe foaia albă o parte din suflet. Cartea este despre o relaţie toxică şi abuzivă, o relaţie în care mulţi dintre noi ne putem regăsi într-un anumit punct al vieţii. Accentul nu este pus pe violenţa fizică, ci pe cea emoţională. S-a spus despre „Orbi” că este o carte care răneşte, dar în acelaşi timp este şi o carte despre înţelegere şi vindecare. Autoarea îşi duce unul dintre personaje la terapie, un moment cheie al cărţii în care ni se dezvăluie procesul de împăcare, acceptare şi de eliberare. „Orbi” este primul roman al Petronelei Rotar. Până acum, autoarea a mai publicat poezii şi proză scurtă.
Ruta subterană – Colson Whitehead
„Ruta subterană” a fost considerat cel mai bun roman de ficţiune în 2016 şi a primit National Book Award și Andrew Carnegie Medal for Excellence. În 2017, lista premiilor a continuat cu Pulitzer Prize for Fiction și Arthur C. Clarke Award. Personajul principal este Cora, o sclavă de culoare care reuşeşte să evadeze dintr-un lagăr. Îşi doreşte să ajungă în Nordul Statelor Unite şi porneşte într-o călătorie iniţiatică. Colson Whitehead îmbină în această carte adevărul istoric şi fantezia. Autorul scoate la iveală obsesiile unei ţări, feţele naturii umane şi relaţiile dintre oameni într-o societate bazată pe injustiţie. Cora devine astfel o voce universală.
Bancherul diavolului – Bradley C. Birkenfeld
Bani. Trădare. Corupție. Răzbunare. „Bancherul diavolului” spune povestea celui mai mare caz de fraudă fiscală din istoria finanțelor. Bradley Birkenfeld, autorul cărţii, a fost bancher privat care a lucrat la cea mai mare bancă din lume, UBS. Banca unde bogătașii lumii își ascund milioanele de ochii autorităților fiscale într-o rețea secretă și complexă de conturi cu parolă și companii offshore. Birkenfeld a descoperit că cei din conducere voiau să dea vina pe el pentru nesăbuințele clienților. Atunci a fost momentul când bancherul a denunţat situaţia guvernului american. Peste 15 miliarde de dolari au fost recuperați pe baza informațiilor fără precedent ale lui Birkenfeld. Cu toate acestea, bărbatul n-a scăpat de justiţie şi a fost acuzat de Departamentul de Justiție al SUA de conspirație. Bancherul stat 30 de luni după gratii, iar după ce a ieşit din închisoare a avut parte de o surpriză uriaşă.
Fiica lui Stalin – Rosemary Sullivan
Autoarea Rosemary Sullivan le propune cititorilor o biografie uluitoare a singurei fiice a lui Iosif Vissarionovici Stalin. Svetlana Allilueva şi-a petrecut tinereţea între zidurile Kremlinului şi a fost ferită de grijile de zi cu zi. Cu toate acestea, rând pe rând i-a pierdut pe toţi cei pe care i-au fost apropiaţi. Mama, doi fraţi, mătuși, unchi și un iubit de două ori mai în vârsta decât ea, cu toţii au dispărut. Abia după ce tatăl ei a murit, Svetlana a aflat de atrocităţile comise de acesta, aşa că a fugit în Statele Unite ale Americii, lăsând în urmă doi copii. America nu a fost mai blândă cu ea, iar femeia a murit în cele din urmă în sărăcie. Romanul lui Rosemary Sullivan are la bază documente din arhivele KGB, CIA și ale guvernului sovietic, dar și mărturiile urmașilor Svetlanei.
Sapiens. Scurta istorie a omenirii – Yuval Noah Harari
Cartea a fost publicată iniţial în 2011 în Israel şi a devenit rapid bestseller internaţional, iar în 2017 a fost publicată şi în România. Sapiens îmbină istoria şi ştiinţa pentru a pune în discuţie tot ce ştim despre noi înşine. Autorul ne arată cum am reuşit să construim oraşe, regate şi imperii, cum am ajuns să credem în zei, în legi şi în cărţi, dar şi cum am devenit sclavii birocraţiei, ai consumerismului şi ai căutării fericirii. Acum 100.000 de ani, pe pămînt existau cel puţin şase specii de oameni. Astăzi există una singură: noi, Homo sapiens. Ce s-a întîmplat cu celelalte? „Interesantă şi provocatoare… Ne ajută să înţelegem de cât de puţin timp sântem pe acest pământ, de cât de puţin timp există lucruri ca agricultura sau ştiinţa şi de ce este bine să nu le luăm ca pe ceva de la sine înţeles.” (Barack Obama)
Medicină, nutriţie şi bună dispoziţie – dr. Simona Tivadar
Cartea scrisă de medicul Simona Tivadar este presărată de mult umor şi multe ironii, dar în acelaşi timp conţine sfaturi esenţiale pentru o viaţă sănătoasă şi echilibrată. Autoarea spune că a văzut cum oamenii obişnuiţi cad pradă pseudoștiinței şi cum mulţi sunt incapabili să discearnă între adevărrul științfiic, verificat și reproductibil de fiecare dată, şi testimoniale contrafăcute despre leacuri miraculoase contra orice sau preventive contra nimic. Aşa s-a hotărât să scrie despre biologia și funcționarea corpului omenesc, despre biochimie și alimente, despre adevărurile verificabile. „Râsul împreună cu doctorul de nutriție nu îngrașă!”, spune Simona Tivadar.
Bonobo şi ateul – Frans De Waal
Frans De Waal a studiat zeci de ani primatele, în mod particular specia bonobo, dar este şi un iubitor de filosofie şi istoria artei. În „Bonobo şi ateul”, autorul ridică mai multe semne de întrebare. Care este izvorul moralității și ce transformări a suferit aceasta pe parcursul evoluției? Putem fi buni și altruiști și în lipsa constrângerilor religiei? Este simțul moral apanajul omului, sau e prezent şi la speciile de maimuțe cu care ne înrudim? Bilogie, filosofie, empatie şi emoţie, cam astfel se poate rezuma cartea lui De Waal. „Provocarea cea mare este să mergem mai departe, dincolo de religie și, mai ales, dincolo de moralitatea privită de sus în jos. Cele mai cunoscute «legi morale» ale noastre nu sunt decât niște rezumate post factum a ceea ce noi considerăm moral, fiind însă limitate ca sferă de acțiune și pline de hibe. Originile moralității sunt mult mai umile și sunt ușor de recunoscut în comportamentul altor animale. Descoperirile științifice din ultimele decenii contrazic perspectiva pesimistă potrivit căreia moralitatea e o spoială subțire menită să acopere răutatea înnăscută a omului. Dimpotrivă, e limpede că dacă trecutul nostru evolutiv nu ar fi decurs așa cum a decurs nu am fi ajuns niciodată atât de departe.“ (Frans de Waal)
Dragonul de gheaţă – George R.R. Martin
Celebrul autor al cărţilor care au inspirat serialul Urzeala Tronurilor vine cu o poveste emoţionantă pentru cititorii mai tineri. Duritatea anumitor scene nu lipseşte din cartea „Dragonul de gheaţă”, dar povestea are la bază curajul şi sacrificiul. Ilustraţiile minunate ale artistului Luis Royo îmbogăţesc povestea captivantă şi emoţionantă a unei tinere fete şi a dragonului său. Adarei nu îi este teamă de dragonii de gheaţă pe care oamenii nu au curajul să-i îmblânzească. Când avea doar patru ani, Adara a atins un dragon, iar la cinci ani a zburat prima oară pe spatele lui îngheţat. Apoi, când a împlinit şapte ani, într-o zi liniştită de vară, mai mulţi dragoni fioroşi s-au abătut deasupra fermei unde locuia Adara. Legendele spun că doar un copil al iernii poate salva lumea de la distrugere. Cartea poate fi citită şi de adulţi, acţiunea având loc pe acelaşi tărâm magic din seria „Cântec de gheaţă şi foc” care stă la baza serialului.
De neoprit. Viaţa mea de până acum – Maria Sharapova, Rich Cohen
La doar 17 ani, în 2004, Maria Sharapova câştiga în faţa Serenei Williams turneul Wimbledon. Drumul către succes a continuat, ajungând de mai multe ori numărul 1 mondial. Lumea jucătoarei a fost zdruncinată în 2016 când a fost acuzată de dopaj şi a fost suspendată. Într-un mic orăşel din Rusia, Sharapova descoperă tenisul la vârsta de doar cinci ani. Tatăl ei riscă apoi totul, îşi ia fiica şi cu doar 700 de dolari ajung în Florida. Nu ştia engleză şi nu ştia ce avea să le rezerve viaţa în America, dar era convins că fiica sa poate deveni o mare campioană.