Stefan Luchian, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Nicolae Tonitza si Victor Braun se afla in topul 10 al tranzactiilor de pe piata de arta din Romania in 2013, a caror suma totala se ridica la 1.237.000 de euro, cu 8% mai mult decat valoarea totala a topului 10 al tranzactiilor din 2012
.
Potrivit Raportului anual al pietei de arta romanesti, realizat de IMA – Institutul pentru Managementul Artei al Artmark -, in 2013, pe primul loc in Top 10 recorduri se afla tabloul „Doua fete”, de Stefan Luchian, adjudecat pentru suma de 300.000 de euro, la o licitatie organizata de Goldart.
Locul al doilea este ocupat de pictura „Tufanele galbene”, scoasa la licitatie la Artmark si cumparata pentru suma de 170.000, podiumul fiind completat de „Intoarcere la targ”, de Nicolae Grigorescu, adjudecat, la Artmark, cu 150.000 de euro.
Topul 10 al recordurilor anului 2013 este completat de Ioan Andreescu, cu pictura „Ulcica cu flori de camp” (Artmark, 150.000 de euro), Nicolae Grigorescu, cu tabloul „Costum verde de bal (Colombina in verde)” (Artmark, 142.000 de euro), Ioan Andreescu, cu tabloul „Femei in parc” (Artmark, 130.000 de euro), Victor Brauner, cu „Poetul Geo Bogza arata capului sau peisajul cu sonde” (Artmark, 120.000 de euro), Nicolae Tonitza, cu tabloul „Tahitiana” (Artmark, 110.000 de euro), Stefan Luchian, cu opera „Primavara (Doua muze)” (Artmark, 100.000 de euro), Nicolae Tonitza, „Noapte buna!” (Artmark, 90.000 de euro).
De altfel, anul 2013 a oferit un nou record absolut pentru piata de arta romaneasca, prin opera „Doua fete”, de Stefan Luchian. Daca, in 2008, piata de arta din Romania a cunoscut prima vanzare de peste 100.000 de euro intr-o licitatie publica, pentru „Fata in roz”, de Nicolae Tonitza, in 2011, la licitatiile Artmark de primavara au avut loc primele tranzactii de peste 200.000 euro, pentru opere de Nicolae Grigorescu, pentru ca pragul de 300.000 euro sa fie depasit in 2013 de un al treilea mare maestru al artei romanesti, Stefan Luchian.
Potrivit Raportului anual al pietei de arta romanesti, specialistii se asteapta ca, intr-o perioada de 2-5 ani, sa se ajunga la pretul de adjudecare de peste o jumatate de milion de euro pentru capodopere ale patrimoniului national.
Sursa: Mediafax