Cafeaua este astfel pregătită încât îi face pe cei care o beau spirituali; nu există nimeni care la ieșirea din cafenea, după câteva cești, să nu se creadă mai deștept și mai sigur pe sine decât era când intrase – spuse Charles de Secondat Montesquieu.
Vremurile în care trăim ne creează o nevoie foarte mare de energie, lucru pe care, o cafea aromată ni-l poate oferi din primele înghițituri.
Așa ceva găsim și în Baia Mare, oraș care găzduiește o serie de cafenele tematice, unde clienții au parte de cafea de specialitate, din diverse colțuri ale lumii, făcând cafenelele din Baia Mare să fie recunoscute la nivel național pentru gustul și rafinamentul de care dau dovadă.
Plimbându-mă prin majoritatea cafenelelor din orașul nostru și aruncând o privire peste recenziile acestora de pe Google, mi-am permis să fac un clasament al celor mai populare cafenele, luându-le în calcul doar pe acele cafenele care au mai mult de 200 de recenzii.
Locul I: Casa Dobro, (cu o medie de 4,8 steluțe, din 495 recenzii pe Google)
Cu o poveste frumoasă în spate, unde pasiunea pentru cafea se îmbină cu iubirea dintre două suflete pereche, Casa Dobro a luat viață în anul 2015, datorită lui Cătă și Ami. Cei doi au reușit să aducă în Baia Mare cele mai deosebite arome ale cafelei, iar pe parcurs și-au făcut propria lor prăjitorie de cafea, succesul acestora ajungând la restaurantele și cafenelele din toată țara, unde Casa Dobro își trimite produsele. În „casa” lor găsim arome cu specificul tărâmurilor din Costa Rica, Etiopia, Honduras, Nicaragua, Brazilia, Peru, Columbia și Guatemala.
Locul II: Împărțit de brandurile Pressco și Mazo, fiecare cu 4,7 steluțe. (Pressco din 1118 recenzii, iar Mazo din 626 recenzii.)
Pressco
Cu o activitate de 9 ani în servirea cafelei de specialitate, Pressco continuă și azi să aducă savoare și gusturile fine ale cafelei pe buzele băimărenilor. Odată intrat în cafeneaua cochetă, te lovești de mirosurile cafelei proaspăt prăjite cu origini din Columbia, Mexic, Etiopia, Yemen și Kenia. Pe scurt, cafeaua Pressco este pe placul tuturor curioșilor, iar cei de acolo îi îndeamnă pe clienți să aibă mintea deschisă de fiecare dată când o gustă, așa cum ar fi la o plimbare printr-un loc nou care abia așteaptă să fie descoperit.
Mazo
În apropiere de biblioteca județeană, Mazo este cafeneaua în care, datorită atmosferei liniștite, îți poți aduce laptopul și să lucrezi, în timp ce savurezi una din băuturile lor de calitate. Încă din 2016, cafeneaua găzduiește clienți de toate vârstele, băuturile lor fiind pe gustul tuturor, începând de la cafeaua cremoasă cu sau fără lapte, până la băuturile răcoritoare, numai bune de savurat în zilele toride de vară.
Locul III – (Narcoffee Roasters, cu o medie de 4,6 steluțe, din 339 de recenzii)
Cu doar 4 ani de la prima cafea servită, Narcoffee oferă o varietate de arome ale cafelei din toate colțurile lumii: Yemen, El Salvador, Etiopia, Kenya, Honduras sau Brazilia, Narcoffee Roasters apare în Baia Mare în 2019, iar până în prezent a cucerit inimile iubitorilor de cafea nu doar cu o calitate superioară a produselor, dar și cu atmosfera plăcută a locului și servirea impecabilă, lăudată de toți cei care le-au trecut pragul.
Loc IV: Karaffe, (cu media de 4,4 steluțe din 606 de recenzii)
Brandul Karaffe a apărut, în urmă cu 4 ani, din pasiunea pentru cafea și dorința de a aduce băimărenilor și nu numai, cafea de specialitate și o atmosferă plăcută și relaxantă pentru toți iubitorii de cafea. Pe lângă cafeaua de specialitate, care este prăjită, ambalată și, dacă e cazul, măcinată de către ei, la Karaffe puteți servi micul dejun, prânzul și chiar cina în locația cochetă aflată în centrul orașului.
Concluzii
Încă un motiv pentru care iubim Baia Mare este diversitatea cafenelelor, aromele deosebite aduse de acestea și nu în ultimul rând, ospitalitatea cu care clienții sunt tratați și modul în care le sunt satisfăcute gusturile, fiecăruia în parte.
La Cimballi și Granitta Cafe nu au fost luate în considerare în topul nostru, deoarece acesta face referire doar la locațiile în care cafeaua de specialitate este principalul motivul pentru care clienții le calcă pragul, nu și alte servicii sau produse. Pe lângă acestea două, Baia Mare se mai laudă cu anumite cafenele apreciate, dar care fie sunt la început de drum, fie încă nu sunt atât de recunoscute în mediul băimărean.
Material realizat de Temle Marina – studentă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.