Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a anunțat topul celor mai înmatriculate mașini noi în România, în primele trei luni ale acestui an. Primele trei poziții în această ierarhie sunt ocupate de modelele Dacia: Logan, Duster și Sandero, care domină piață autohtonă a mașinilor noi, potrivit ziare.com.
Mai departe, pe locul patru regăsim Renault Clio, urmat de Skoda Octavia și Ford Focus.
Surpriză neplăcută vine însă pentru Volkswagen, care nu are niciun model în top 10. Polo ocupă abia locul 11, în timp ce Golf este pe locul 15.
Top 10 al mașinilor noi înmatriculate în România în primul trimestru din 2019:
1. Dacia Logan 6.819 unități înmatriculate
2. Dacia Duster 2.395
3. Dacia Sandero 2.033
4. Renault Clio 1.308
5. Skoda Octavia 1.176
6. Ford Focus 977
7. Nissan Qashqai 949
8. Renault Megane 900
9. Opel Astra 699
10. Ford Ecosport 683