Eforturile pentru lichidarea incendiului care a devastat padurea si vegetatia din zona varfului Toroioaga continua si astazi. Autoritatile au aratat ca aproximativ 300 de oameni se afla in acest moment pe munte si incearca sa elimine ultimele focare care ard mocnit. Focul a parjolit inca 14 hectare de teren, dupa ce saptamanile trecute s-a extins pe o suprafata de aproximativ 400 de hectare. Echipele de interventie au reusit intr-o prima faza sa stinga incendiul, dar dupa cateva zile acesta s-a reaprins, extinzandu-se cu repeziciune.
In zona afectata se afla atat sefi din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, cat si de la Jandarmerie si de la Directia Silvica. “Cu totii sunt prezenti la fata locului de la inceputul interventiei, respectiv de luni 19 august, cand in zona a reizbucnit incendiul”, au mentionat reprezentantii Institutiei Prefectului Maramures.
“La solicitarea ISU Maramures, autoritatile locale au construit un baraj pe raul Cisla, in zona Rotundu din Baia Borsa. Interventia a fost necesara pentru alimentarea cu apa a celor doua elicoptere. Astfel s-a redus foarte mult timpul de interventie in zona afectata de incendiu, un elicopter parcurgand drumul dus – intors in circa 10 minute. Astazi , pana in jurul orei 10.30, cele doua elicoptere ale Inspectoratului General de Aviatie al MAI au efectuat 25 de transporturi de apa, fiecare aparat de zbor fiind alimentat cu cate 3.000 de litri de apa la un transport”, au mai aratat acestia.
Sursa: eMM.ro