Sezonul de schi este în plină desfășurare în Cavnic, pârtiile fiind, în această perioadă, foarte aglomerate.
Într-o vizită la Super Ski, am aflat că stratul de zăpadă este unul perfect pentru schiat pe toate pârtiile, așa că turiștii sunt așteptați în număr cât mai mare.
Strat de zăpadă:
- Roata 1 90 cm
- Roata 2 80 cm
- Rainer 1 (Roata 3) 50 cm
- Pârtia Albastra 70 cm
Programul la pârtiile de schi:
- 31.12.2018 (între 9-16)
- 01.01.2019 (între 13-21)
- în restul zilelor: zilnic (între 9-21)
„ Super! Super fain! De la Cluj am venit de ieri. Abia am așteptat să venim să schiem anul ăsta. De vreo 5 ani tot aici venim, e perfect!”, se bucură Mircea, un turist din Cluj.
„Prețurile sunt accesibile, chiar mai mici decât în Poiana Brașov sau în zona Apusenilor. Oricum aici ai tot ce vrei, zăpadă, distracție, facilități. Îmi place la nebunie”– se spune Oana, venită din Turda.
Și salvamontiștii au fost la post. „Să avem grijă cel din spate față de cel din față ca să nu îl accidentăm. Să nu creăm probleme. Aventurisme și chestii de genul ăsta le lăsăm acasă. Venim să ne simțim bine, să nu ne accidentăm și să trăim o viață frumoasă”, au fost sfaturile lui Ștefan Balogh, șef de echipă la Salvamont Cavnic.
Totodată se pot urmări imagini live de la Cavnic, accesând: https://www.freecam.ro/partii-de-schi/partia-de-schi-cavnic
Singurul lucru de reproșat sunt parcările sau lipsa lor. Traficul este îngreunat în zona pârtiilor de schi.