Simbolul triunghiului format din săgeți pe care îl regăsim pe recipientele și produsele din plastic nu înseamnă neapărat faptul că acestea sunt reciclabile, ceea ce contează cu adevărat este numărul (de la 1 la 7) reprezentat în interiorul simbolului. Scopul acestor numere este de a ajuta la identificarea tipului de plastic folosit pentru realizarea produsului, dat fiind faptul că nu toate tipurile de plastic sunt reutilizabile sau reciclabile. Înțelegerea celor 7 coduri face ca procesul de reciclare să fie mai ușor, fiecare dintre noi știind, astfel, care produse sunt reciclabile și care nu.
- Polietilen tereftalat (PET)
PET este unul dintre cele mai utilizate tipuri de plastic și se găsește în majoritatea bidoanelor de apă, dar și în unele ambalaje. Este destinat unei singure utilizări, întrucât prin utilizare repetată se crește riscul de eliberare a unor substanțe nocive, uneori chiar cancerigene. Plasticul de acest tip este greu de dezinfectat, necesitând pentru acest lucru produse chimice periculoase.
PET este un tip de plastic reciclabil, în proces plasticul fiind zdrobit și apoi mărunțit în fulgi mici care sunt mai apoi reprocesați pentru a crea alte produse.
Produsele din plastic de categoria 1 (PET) trebuie reciclate, dar nu reutilizate.
2. Polietilen de mare densitate (HDPE)
HDPE este un tip rigid de plastic din care se produc bidoanele pentru detergenți, jucării și unele pungi, este tipul de plastic cel mai des reciclat și e considerat printre cele mai puțin periculoase forme de plastic. Acest tip de plastic este rezistent și nu este afectat de expunerea directă la soare, de aceea este folosit pentru a produce mese de picnic, containere de gunoi, bănci și alte produse care necesită durabilitate.
Produsele din HDPE sunt reutilizabile și reciclabile.
3. Policlorură de vinil (PVC)
PVC este un tip de plastic moale și flexibil folosit pentru ambalarea produselor alimentare, pentru producerea de jucării pentru copii și animale, de cabluri pentru calculatoare și de alte produse. Acest tip de plastic este denumit si „plastic otrăvitor” deoarece conține numeroase toxine pe care le eliberează pe parcursul întregului ciclu de viață.
Produsele din PVC nu sunt reciclabile, iar multe dintre acestea nu sunt nici reutilizabile.
4. Polietilen cu densitate mică (LDPE)
LDPE este un tip de plastic regăsit adesea în ambalajele termoizolante, în pungi pentru îmbrăcăminte de la curățătorii, în pungile din magazine, dar și în unele haine și obiecte de mobilier. Acest tip de plastic e considerat mai puțin toxic decât altele, însă nu este reciclat, în mod normal, produsele rezultate din reciclarea LDPE nefiind foarte rezistente.
Produsele din LDPE sunt reutilizabile, dar nu reciclabile.
5. Polipropilen (PP)
PP este un tip de plastic dur și ușor care are calități excelente de rezistență la căldură. E folosit pentru ambalarea alimentelor (pentru a le menține proaspete), pentru realizarea capacelor bidoanelor, a recipientelor de margarină și iaurt și a paielor.
Produsele din PP sunt considerate sigure pentru reutilizare, însă reciclarea lor se realizează numai în anumite condiții.
6. Polistiren (PS)
PS este un plastic ieftin, ușor și cu o mare varietate de utilizări: de la pahare și tacâmuri de unică folosință și cutii pentru ouă, la materiale de construcție. Produsele din acest material pot elibera, mai ales ca urmare a încălzirii lor, substanțe cancerigene.
Produsele din PS trebuie evitate acolo unde este posibil, reciclarea acestora fiind destul de greoaie.
7. Altele
Produsele din plastic de categoria 7 sunt realizate dintr-o combinație a celorlalte tipuri de plastic sau din formule de plastic mai puțin folosite (precum BPA, policarbonat și LEXAN) și sunt dificil de reciclat deoarece nu se încadrează într-o categorie fixă. Acest tip de plastic este folosit pentru a face produse precum biberoanele și piese de mașină.
Produsele din această categorie sunt greu de reciclat și nu se recomandă reutilizarea lor.
Acum că știi că există diverse tipuri de plastic și că unele sunt mai prietenoase decât altele cu mediul, alege conștient să folosești plasticul în cantități mici și mai ales pe cel reciclabil! Let`s Do It!