Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a promis, marţi, că din 13 septembrie toţi elevii şi studenţii se vor întoarce fizic în unităţile de învăţământ.
„Mă pronunţ, cât se poate de clar, în favoarea deschiderii şcolii cu prezenţă fizică pentru toţi elevii, fără scenarii de funcţionare.
Am dreptul să manifest acest optimism, luând în considerare orice alte variante vor apărea din evoluţia epidemiologică”, a declarat, marţi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
De altfel, şcolile, liceele şi facultăţile sunt unităţi în care s-au respectat cel mai bine regulile pe toată durata pandemiei, a mai spus ministrul.
În plus, potrivit lui Sorin Cîmpeanu, la această oră, nu sunt luate în calcul niciun fel de scenarii, astfel că toţi elevii se vor întoarce în bănci.
„Bazându-mă pe informațiile pe care le am în limite de competență, bazându-mă pe cunoașterea condițiilor din școli, în care regulile sanitare au fost respectate mai riguros decât în orice alte locuri, cu excepția unităților sanitare, bazându-mă pe nivelul ridicat de vaccinare a personalului din învățământ, bazându-mă pe acțiunile pe care le avem în vedere pentru a susține importanța și necesitatea vaccinării, mă pronunț cât se poate de clar în favoarea deschiderii cu prezență fizică pentru toți elevii, fără scenarii de funcționare”, asigură şeful de la Educaţie.