În conformitate cu prevederile OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 3 a CNSSU, respectiv Hotărârea nr.7 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, cetățenii maramureșeni care revin în țară prin punctele de frontieră terestre din zona roșie și zona galbenă dinspre sau după ce au călătorit în Italia, China, Iran și Coreea de Sud intră în carantină instituționalizată pe raza județului de graniță (pentru zona roșie) sau în izolare la domiciliu (cei care vin din zona galbenă).
Angajații poliției de frontieră și ai autorităților sanitare vor anunța cetățenii care își vor asuma această responsabilitate prin completarea unei declarații pe propria răspundere. De asemenea, atragem atenția maramureșenilor că la intrarea în țară li se va comunica că refuzul sau declararea unei rute false de deplasare constituie infracțiune de fals în declarații și se pedepsește conform art.325 din Codul Penal, dar și că se va proceda la instituirea măsurii obligatorie de carantină, respectiv izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.