Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva dezastrelor naturale – cutremure de pamant, alunecari de teren si inundatii a fost aprobata de guvern. Actul normativ intra in vigoare Acest act normativ intra in vigoare la data de intai a lunii urmatoare celei in care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
Potrivit proiectului, persoanele fizice si juridice vor fi obligate sa-si asigure impotriva dezastrelor naturale toate constructiile cu destinatie de locuinta aflate in proprietatea lor, inregistrate in evidentele organelor fiscale. Primele de asigurare vor fi suportate de la bugetul local in cazul beneficiarilor de ajutor social.
Prin prevederile acestui act normativ se instituie obligativitatea incheierii unei polite de asigurare impotriva dezastrelor (PAD), in temeiul careia asiguratorul se obliga sa plateasca asiguratului despagubirea totala sau partiala pentru prejudiciile produse locuintei ca urmare a producerii riscului asigurat, in conditiile si in limitele stabilite de prezenta lege si, dupa caz, ale celorlalte clauze inscrise in polita sau in contractul de asigurare.
Proiectul de lege se refera la locuinta, locuinta sociala, locuinta de serviciu, locuinta de interventie, locuinta de necesitate, locuinta de protocol, casa de vacanta – asa cum sunt definite de Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
In cazul locuintelor situate in condominii, prin locuinta se inteleg atat spatiile aflate in proprietate exclusiva, cat si cota parte din coproprietatea indiviza asupra spatiilor si a elementelor de constructii comune.
Locuinte sociale
Pentru locuintele sociale sau pentru persoanele care beneficiaza, din diferite motive, de ajutoare sociale, prima pentru asigurarea obligatorie este in sarcina autoritatii locale care are in evidenta persoanele in cauza si se face direct in contul PAID care, pe baza listei transmise de autoritatea locala, emite politele de asigurare pentru persoanele mentionate mai sus.
Plata primelor subventionate partial sau total se va face in contul PAID de la bugetele locale, din sumele virate cu destinatie speciala de la bugetul de stat.
Suma maxima asigurata este de 20.000 de euro
Suma asigurata obligatoriu – suma asigurata ce poate fi acordata – este echivalentul in lei, la cursul de schimb valutar comunicat BNR la data incheierii contractului de asigurare obligatorie a locuinte. Aceasta este de:
– 20.000 euro pentru fiecare locuinta de tip A (constructie cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa sau din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic)
– 10.000 euro pentru fiecare locuinta de tip B (constructie cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic)
Prima obligatorie este de 10 sau 20 de euro
Prima obligatorie (suma de bani pe care o plateste proprietarul unei locuinte, in calitatea sa de asigurat, ori imputernicitul, contractantul sau reprezentantul legal al acestuia, in scopul contractarii unei asigurari de locuinte in conditiile prezentei legi) reprezinta echivalentul in lei, la cursul BNR valabil la data efectuarii platii. Valoarea este de:
– 20 euro pentru locuintele de tip A
– 10 euro pentru locuintele de tip B
Aceasta se achita integral anual.
Specificatii
Obligatia incheierii contractelor de asigurare a locuintelor aflate in proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale revine persoanelor sau autoritatilor desemnate, in conditiile legii, sa le administreze.
In cazul in care o locuinta face obiectul unui contract de leasing financiar, incheierea contractului de asigurare este in sarcina locatorului.
In cazul constructiilor cu destinatie de locuinta aflate in coproprietate, se va incheia cate un singur contract de asigurare obligatorie in conditiile prezentei legi, pentru fiecare astfel de constructie in parte, indiferent de numarul coproprietarilor. In acest caz, se va plati o singura prima obligatorie iar procentul din aceasta, datorat de fiecare persoana coasigurata, se stabileste in raport de cota-parte din coproprietate care revine persoanei respective.
Ce se asigura si ce nu
Riscurile care se asigura prin aceasta polita sunt daunele produse constructiilor cu destinatia de locuinta de catre oricare dintre formele de manifestare ale dezastrelor naturale, ca efect direct sau indirect al producerii acestora.
Nu intra sub incidenta prezentei legi anexele, dependintele care nu sunt legate structural de cladirea in care este situata locuinta asigurata, si nici bunurile din interiorul locuintei.
Contracte valabile doar cu membrii PAID
Contractul de asigurare obligatorie a locuintelor se incheie numai cu asiguratorii asociati in Poolul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID – constituita ca societate comerciala de asigurare – reasigurare) si care sunt autorizati sa incheie astfel de contracte.
Proiectul de lege prevede drepturile si obligatiile asiguratilor si asiguratorilor in situatii diverse, cum ar fi la cumpararea unei locuinte cu polita de asigurare impotriva dezastrelor incheiata anterior, a unei locuinte neasigurate etc.
Obligatiile asiguratului
Asiguratul – pe langa incasarea despagubirii rezultate din polita de asigurare obligatorie in cazul producerii riscului asigurat obligatoriu, legea prevede dreptul asiguratului de a beneficia de despagubiri in cazul in care un pericol iminent de inundatie sau de alunecare de teren determina, dupa caz, necesitatea obiectiva de demolare a constructiei cu destinatie de locuinta ori schimbarea amplasamentului acesteia.
Totodata, pe langa plata politei de asigurare, asiguratul are obligatia de a intretine locuinta in bune conditii, in scopul prevenirii producerii riscurilor asigurate, si de a lua, pe seama asiguratorului si potrivit cu imprejurarile, masuri pentru limitarea pagubelor rezultate ca urmare a producerii riscului asigurat.
Obligatiile firmei de asigurare
Asiguratorul are obligatia de a constata si de a evalua prejudiciile create, de a stabili cuantumul despagubirii, de a plati despagubirile in termen de 15 zile lucratoare de la data primirii de la PAID a sumelor necesare.
De asemenea, acesta trebuie sa micsoreze, dupa plata fiecarei despagubiri, suma asigurata cu incepere de la data producerii riscului asigurat, pentru restul perioadei de asigurare, cu suma cuvenita drept despagubire.
Intra in atributia acestuia emiterea unei noi PAD cu datele de identificare ale noului proprietar, valabila pana la data expirarii celei eliberate fostului proprietar, in cazul in care este anuntat despre schimbarea proprietarului unei locuinte care este asigurata obligatoriu.
Despagubiri
Despagubirea in cazul producerii unuia dintre riscurile asigurate obligatoriu se realizeaza in baza unei cereri de despagubire, care se poate face numai de catre beneficiarii politei de asigurare impotriva dezastrelor.
Amenzi
Nerespectarea de catre persoanele fizice si juridice a obligatiei de asigurare a locuintelor constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 lei. Refuzul asiguratorului autorizat de a incheia la cererea unui proprietar de locuinta contractul de asigurare obligatorie a locuintelor se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 1.000 lei.
Sursa: I.O.