În seara zilei de duminică, la ora 19.49, polițiștii din Șomcuta Mare, au intervenit la un accident rutier produs pe D.C. 67, pe raza localității Remetea Chioarului.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tractor condus de un bărbat de 58 de ani din localitate, a pătruns de pe ulița Joseni, pe D.C. 67, a virat la stânga, a pătruns pe celălalt sens de mers, a urcat pe o rampă metalică și s-a răsturnat pe partea dreapta a tractorului.
În urma evenimentului rutier, conducătorul tractorului a suferit vătămări corporale, a fost transportat la spitalul din Baia Mare, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În noaptea de duminică spre luni, la ora 00.15, polițiștii din Sighetu Marmației au intervenit la un accident rutier produs pe D.N. 19, pe raza localității Săpânța.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un autovehicul condus de către un bărbat de 43 de ani din Suceava, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un cap de pod din dreptul unui imobil.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a trei persoane de 3, 46 respectiv 48 de ani, acestea aflându-se în calitate de pasageri în autoturismul implicat în accident.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.