In seara zilei de sambata, inainte de inceperea Slujbei de Inviere, maramuresenii din satele traditionale obisnuiesc sa faca focuri ritualice. Focurile se aprind pe cele mai inalte coame de deal, iar la miezul noptii cand se trag clopotele la lacasurile de cult, cetatenii isi adreseaza unul altuia urarile: “Hristos a Inviat”, “Adevarat a Inviat”. In alte zone din judet, respectiv Moisei si Bogdan Voda, focurile se aprind la rascruci de drumuri, dupa care cei de fata sar peste focuri, pentru a fi sanatosi intreg anul.
Pe langa simbolurile crestine legate de Sfanta Sarbatoare a Invierii, in satele traditionale au fost incluse si elemente populare. In localitatile maramuresene Grosi, Sapanta, Valea Stejarului si Sarasau, localnicii obisnuiesc ca in seara zilei de sambata sa faca focuri ritualice, inainte de a bate clopotele la Biserica pentru a anunta inceperea slujbei religioase savarsite in cinstea Invierii Mantuitorului.
“In seara de Pasti, la Grosi se practica focurile rituale, se aprind focuri. Inca se pastreaza foarte bine obiceiul si se mai pastreaza in cateva sate dincolo de Gutai: la Sapanta, la Valea Stejarului, la Sarasau. Focurile se aprind pe cele mai inalte culmi de deal. Se face un rug, din timp se aduna lemne, de regula sunt din curatatul pomilor, se fac niste ruguri mari. La ora 12 fix, cand se trag clopotele se aprind focurile si se striga de pe o coama de deal: Hristos a Inviat si se raspunde de pe cealalta coama de deal: Adevarat a Inviat”, a explicat etnologul Pamfil Biltiu.
In alte zone din judet, focurile ritualice se aprind la rascruci de drumuri, dupa care cei prezenti sar peste focuri, crezand ca asa vor fi sanatosi intreg anul. “Foarte interesante focuri sunt la Moisei, dar si la Bogdan Voda, unde acestea se aprind la rascruci de drumuri, pentru ca drumul este o raspantie a vietii, acolo se despart cei trei eroi de basm si se duc pe cararile destinului fiecare. Cand se termina de ars din rug se sare peste foc. Sar si cocoanele, sar si flacaii, chiar si cei mai batrani. Cel care sare peste foc va fi sanatos tot anul si va fi ferit de boli”, a mai spus Pamfil Biltiu.
Sursa: Camelia Tocaci