Vezi VIDEO
Peste 100 de masti traditionale romanesti, confectionate de copii din toata tara, au fost expuse astazi, 14 decembrie, la Scoala „Nicolae Iorga” din Baia Mare, in cadrul celei de-a IV-a editie, a Festivalului National al Mastilor Populare Romanesti. Lucrarile au fost realizate cu scopul de a redescoperi valorile culturii si artei populare. Creatiile artistice au fost jurizate, iar la final cele mai reusite au fost premiate. In cadrul manifestarii, a avut loc si un spectacol de teatru popular sustinut de copiii din Coas.
Elevii, copiii de la Centrul de Zi Esperando, dar si parteneri din cadrul proiectului au luat parte la spectacol. La fel ca si in anii anteriori, copiii cu dizabilitati au participat si la concursul de masti traditionale pe care le-au confectionat impreuna cu ingrijitorii lor.
„La editia a IV-a a Festivalului National de Masti Populare Romanesti sunt expuse 102 masti. Ca in fiecare an, am acordat o atentie deosebita educatiei inclusive, ca urmare invitati de onoare sunt copiii de la Centrul de zi Esperando, Centrul Comunitar Sfantul Francisc de Assisi si casele de tip familial I-IV din Baia Mare”, a precizat organizatoarea evenimentului, profesoara Diana Tamaian.
„Mastile au fost facute de noi, copiii si tinerii de la Centrul Esperando. A fost frumos, am colindat si am confectionat masti din lana si blana de oaie”, a spus unul dintre tinerii de la Centrul de Zi Esperando, Calin Andrei.
Cele 102 masti expuse au adus putin din farmecul Craciunului. Atmosfera sarbatorilor de iarna a fost intregita de prezenta brondosilor, un grup de copii din Coas, care i-au incantat pe cei prezenti cu dansul lor specific. Copiii au fost sfatuiti sa invete traditiile si obiceiurile locale pentru a le transmite mai departe.
„Dragi copii, eu va sfatuiesc sa cereti parintilor si bunicilor sa va spuna cum isi petreceau sarbatorile de Craciun, sa le transmiteti si voi mai departe copiilor vostri”, a spus muzeograful Janeta Ciocan, sef de sectie la Muzeul de Etnografie si Arta Populara Baia Mare.
Toti participantii la concurs au primit diplome de participare, iar cele mai reusite masti au fost premiate.
Sursa: Gabriela Kuhajda