Vezi VIDEO
Temperaturile cu minus sau, pur si simplu, dezinteresul au facut ca editia a patra a Festivalului „Obiceiuri de Craciun” din Baia Sprie sa nu se bucure de un public numeros. Desi spectaculos ca imagine – cete de colindatori imbracati in straie populare au interpretat „Viflaimul” si „Capra” -, evenimentul abia a adunat o mana de oameni, in cele doua zile cat a tinut. Organizatorii s-au plans ca vechile obiceiuri au fost date uitarii, iar colindele de Craciun nu mai reusesc sa-i scoata din casa pe maramureseni.
In acest sfarsit de sapatamana, orasul Baia Sprie s-a umplut de draci, brondosi, stele si colindatori in straie populare. Festival „Obiceiuri de Craciun” a strans grupuri de la sate, dar si si coruri bisericesti, care si-au propus sa demonstreze ca traditiile de sarbatori sunt inca vii in Maramures.
„Asociatia Vatra Satului Chiorean, preocupata de valorificarea traditiei, ce se dovedeste a fi o zestre la noi in Maramures, a reusit sa puna in scena, la cea de-a patra editie a festivalului, un concert de colinde, datini si obiceiuri ale Craciunului, reunite din cateva vetre etnografice: satele de pe Fisculas, Tara Chioarului, din Tara Lapusului”, a precizat presedintele Asociatiei Culturale Vatra Satului Chiorean, Andrei Barbos.
Daca participantii la festival au fost numerosi, nu acelasi lucru s-a putut spune despre spectatori. Foarte putini maramureseni au mers in piata alimentara din Baia Sprie sa asculte colindele traditionale si sa vada obiceiurilede Craciun. De altfel, si organizatorii au remarcat ca zestrea Maramuresului e una bogata, insa incepe sa se piarda si nici colindele nu mai sunt ce au fost in vechime.
„Aceste colinde sunt inlocuite, din pacate, de tot felul de surogate ale colindului. Este bine cunoscut faptul ca sarbatoarea Craciunului este una a familiei, a comunitatii, a neamului crestinesc. In opinia mea, trebuie sa promovam in acest gen de manifestari colindul de grup, cetele de colindatori sunt prezente si azi in straiele populare stravechi”, a punctat Andrei Barbos.
In cadrul festivalului, grupurile din Chiuzbaia si din Cupseni au prezentat „Viflaimul” si „Capra”. Primele trei editii ale Festivalului „Obiceiuri de Craciun” s-au desfasurat in Chiuzbaia, acolo unde se mai pastreaza traditiile stravechi, precum prelucrarea lanii, tesutul cergilor in razboi si spalarea lor in valtori.
Sursa: Camelia Tocaci