Vezi VIDEO
Un grup de lucru format din oameni de cultura si arhitecti a fost constituit la nivelul Prefecturii Maramures. Specialistii vor avea rolul de a merge in teren, de a identifica gospodariile rurale traditionale care mai pot fi salvate si chiar va fi gandit un proiect pentru salvarea silului arhitectural traditional. Solutiile vor fi apoi transmise catre Parlament si Guvernul Romaniei.
Autoritatile maramuresene au ajuns la concluzia ca, dupa dezbateri indelungate despre modul in care se mai poate salva stilul arhitectural traditional din Maramures, e timpul sa se treaca la lucruri concrete. In acest sens, a fost constituit un grup de lucru din care fac parte reprezentanti ai Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National, Uniunii Artistilor Plastici, Ordinului Arhitectilor si Bibliotecii Judetene „Petre Dulfu”. Lunar, specialistii se vor intalni, insa nu pentru a participa la aceleasi discutii interminabile pe acest subiect, ci vor merge in teren.
„Lunar se va intalni, la aceasta treaba nu ne mai intalnim sa facem colocvii, ci vom merge in teren. Un rol important il va avea Centrul Universitar Nord de la sectia Etnografie. Se va face o inventariere si, daca mergem pe toate drumurile judetene sau nationale, vom vedea case taranesti parasite sau care sunt la un pas de a fi demolate. Cand vezi violetul pe Valea Izei si inoxul in Blidari si kitschareala unor case in zona Lapus, cu 4-5 etaje in care se sta jos la parter sau in capatul grajdului cred ca nu-i un lucru foarte bun”, a declarat prefectul judetului Maramures, Anton Rohian.
Reprezentantul Guvernului in teritoriu a mai aratat ca solutia pentru stoparea constructiilor haotice care nu au de-a face nimic cu traditia maramureseana trebuie sa vina de la nivel central. In acest sens, se doreste gandirea unui proiect care sa fie inaintat catre guvernanti.
„De cativa ani de cand sunt in administratie am constatat ca daca nu se gaseste o formula pe care sa o ducem mai departe catre Parlament, catre Guvern, lucrurile nu se opresc. Asta va fi una din preocuparile din aceasta perioada. In 10-15 ani nu stiu ce mai aratam celor ce vor sa ne viziteze. Asa ca vom face un proiect catre Parlament, Guvern sa vedem ce mai putem salva din Maramures”, a precizat Anton Rohian.
Conducerea Prefecturii Maramures a mai adaugat ca la intocmirea proiectului se vor avea in vedere si modelele de bune practici din alte state europene unde s-a reusit incurajarea construirii caselor in stil traditional pentru pastrarea specificului zonei.
In plus, in planurile autoritatilor se numara si alte rezolvari cum ar fi acordarea de beneficii pentru cei care inteleg cat de important e sa nu imprime un stil modern locuintelor rurale. Pe de alta parte, nu sunt excluse nici sanctiunile.
Sursa: Camelia Tocaci