Fostul ministru de Finante Darius Valcov a fost scos cu catuse la maini, miercuri, din sediul DNA, el fiind dus in arestul Politiei Capitalei, dupa ce a primit ordonanta de retinere pentru 24 de ore intr-un dosar in care este acuzat de trafic de influenta. „Mergem inainte!”, le-a spus Valcov jurnalistilor, inainte de a fi introdus intr-o masina a Politiei.
Retinerea fostului ministru de Finante vine dupa ce senatorii au incuviintat miercuri retinerea si arestarea preventiva a lui Valcov, hotararea fiind adoptata cu 97 de voturi pentru, 48 impotriva si 5 anulate.
Potrivit DNA, in anul 2009, Darius Valcov a primit, in calitate de primar al municipiului Slatina, doua milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion, pentru a acorda acestei firme contracte publice pentru obiective situate in municipiul Slatina, orasele Scornicesti, Piatra Olt si Draganesti. Faptele ar fi fost savarsite in perioada 2009 – 2013.
De asemenea, Darius Valcov este acuzat ca, incepand cu anul 2011, a efectuat operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functia de primar, senator si ministru, utilizand informatii obtinute in virtutea functiilor publice, in legatura cu o firma de cadastru, una de contabilitate si un birou de avocatura, firme pe care le detinea in fapt si pe care le administra prin interpusi.
Procurorii sustin ca banii si bunurile obtinute in urma savarsirii infractiunilor au fost depozitate intr-un seif, lasat spre pastrare unei persoane apropiate. Seiful respectiv continea 90.000 de dolari, 1,3 milioane de lei, trei lingouri de aur in greutate de trei kilograme, un tablou inscriptionat „Renoir”, un tablou inscriptionat „Jean Cocteau” si o pictura pe lemn inscriptionata „Aurel Acasandrei”.
Sursa: Agerpres