Prodecanul Facultatii de Finante-Banci din ASE Bucuresti, Iuliu Cosmin Serbanescu, retinut ieri, 18 iulie, pentru ca ar fi primit de la studenti intre 400 de lei si 400 de euro in schimbul unor lucrari de licenta gata elaborate si al unor note de promovare, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Masura a fost dispusa azi, 19 iulie, de Tribunalul Capitalei si poate fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti.
Potrivit Parchetului instantei supreme, Iuliu Cosmin Serbanescu este urmarit penal pentru sase infractiuni de luare de mita si una de trafic de influenta. Acesta, in calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurari si reasigurari, a pretins si primit de la studenti sume intre intre 400 de lei si 400 de euro, in schimbul unor lucrari de licenta gata elaborate, in forma digitala, sustin anchetatorii.
Procurorii mai spun ca Serbanescu le-ar fi garantat studentilor ca el, in calitate si de membru al comisiei de licenta, le va asigura nota corespunzatoare promovarii examenului de licenta. De asemenea, prodecanul „a acceptat sa-si traficheze influenta, in schimbul banilor primiti, prin interventii la profesorii coordonatori ai lucrarilor de licenta si membri ai comisiilor de examinare, in vederea promovarii examenelor de an si a celor de licenta”.
In acest dosar, anchetatorii au facut, vineri, trei perchezitii in Bucuresti, la locuinta Iuliu Cosmin Serbanescu, la biroul acestuia din cadrul facultatii si la sediul ASE. Rectorul ASE, Pavel Nastase, a declarat vineri, referindu-se la perchezitiile facute in biroul prodecanului suspectat de coruptie, ca este regretabil pentru universitate ca se intampla asemenea lucruri si a precizat ca profesorii sunt responsabili pentru notele de la licenta.
Sursa: Mediafax