Circulatia feroviara se desfasoara cu dificultate din cauza conditiilor meteo, astfel incat in cursul diminetii de azi, 26 noiembrie, acceleratul Bucuresti – Baia Mare a ajuns cu 45 de minute intarziere in gara. Calatorii au coborat pe peronul Garii Baia Mare la ora 9.09 si nu au fost prea incantati de conditiile oferite de CFR. Intarzierea s-a datorat vremii rele si a faptului ca pe anumite portiuni caile ferate sunt inzapezite.
Probleme mult mai grave au fost insa pe tronsonul de cale ferata Vatra Dornei – Ilva Mica, care a fost inchis ca urmare a arborilor cazuti pe linia ferata si a distrugerilor intervinte la liniile electrice.
Circulatia feroviara a fost deviata, in noaptea de marti spre miercuri, 25 spre 26 noiembrie, in zona Gradinita-Larion din judetul Bistrita-Nasaud, dupa ce, din cauza caderilor de zapada, mai multi arbori au cazut pe linia ferata. Trenul accelerat 1931, Galati – Cluj Napoca, a ramas astfel blocat pe sectorul de cale ferata Gradinita – Larion, iar 160 de calatori aflati in trenul format din sase vagoane au avut nevoie de ajutor, dupa cum a informat Agerpres.
Garnitura a fost tractata de o locomotiva a Depoului CFR Suceava in Statia CFR Vatra Dornei, iar calatorii au fost preluati de trenul accelerat 1765 Iasi – Timisoara care a plecat din Statia CFR Vatra Dornei la ora 1.25.
Sursa: eMM.ro
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult