Suntem în plin sezon estival, iar în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un trafic crescut în punctele de trecere a frontierei, în special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din țară. În acest sens, au fost dispuse măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru fluidizarea traficului de persoane şi mijloace de transport, prin suplimentarea personalul Poliţiei de Frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, precum și deschiderea suplimentară a arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere. De asemenea, reprezentanții I.T.P.F. Oradea, I.T.P.F. Sighetu Marmației și I.T.P.F. Giurgiu sunt în contact permanent cu autoritățile de frontieră din Ungaria și Bulgaria, în vederea stabilirii unor măsuri comune, în baza protocoalelor bilaterale, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.
Astfel, în data 31.07.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 194.800 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 47.000 mijloace de transport (dintre care 8.400 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 98.500 persoane cu 22.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 96.300 persoane cu 24.100 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 59.500 de persoane şi 22.000 de mijloace de transport (3.500 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 30.600 de persoane cu 11.600 mijloace de transport și 2.300 automarfare.
La granița cu Ungaria, cele mai tranzitate puncte sunt P.T.F. Nădlac II (se lucrează pe 10 artere și 2 statii mobile pe sensul de intrare, 6 artere pe cel de ieșire), P.T.F. Borş (se lucrează pe 4 artere pe sensul de intrare, 4 artere pe cel de ieșire) şi P.T.F. Petea (se lucrează pe 5 artere pe sensul de intrare, 4 artere pe cel de ieșire), iar la granița cu Bulgaria traficul cel mai intens este prin P.T.F. Giurgiu (se lucrează pe 4 artere pe sensul de intrare, 7 artere pe cel de ieșire).
În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate.
Menţionăm că, la graniţa cu Bulgaria sunt operaționale 9 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la frontira cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere a frontierei.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional de persoane şi mărfuri se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
Reamintim că, în această perioadă, pe sensul de intrare în țară, la realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii noştri, care vizează in principal verificarea documentelor de călătorie, participă şi reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică judeţene în vederea efectuării triajului epidemiologic si dispunerii măsurilor specifice.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
69 fapte ilegale (43 infracţiuni şi 26 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 252.000 lei;
valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 12.100 lei.
nu s-a permis intrarea în ţară a 45 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 22 cetăţeni români din diferite motive legale.