Politistii de frontiera maramureseni din cadrul Sectorului Valea Viseului au desfasurat o actiune pe linia prevenirii si combaterii traficului de tigari. Astfel, in urma unui control efectuat in trenul personal Sighet-Viseu de Sus, lucratorii IJPF Maramures au depistat trei femei si un barbat care aveau ascunse pe corp, 400 pachete tigari, marca Viceroy Red, de provenienta ucraineana.
S. Mihaela, de 15 ani, L. Ana, de 20 de ani, L. Cristina, de 22 de ani, si N. Dumitru, de 34 de ani, toti din Valea Viseului, au impachetat tigarile in ciorapi de dama si le-au legat pe corp sub imbracaminte. Totodata, politistii de frontiera maramureseni au descoperit in toaleta trenului, intr-o sacosa, inca 70 pachete tigari de aceeasi provenienta.
Intreaga cantitate de tigari, de 470 pachete, in valoare de 2.564 lei a fost ridicata in vederea confiscarii, iar persoanele in cauza sanctionate contraventional la Legea 12 cu amenzi in valoare de 4.250 lei.
Sursa: I.O.