Proiectului „Reducerea vulnerabilității la traficul de persoane în scopul exploatării prin muncă a cetățenilor români aflați în țară și în afara granițelor României” și-a scris ultima pagină în 22 martie 2024.
Polițiștii de prevenire a criminalității au desfășurat în județul Maramureș, în perioada de implementare a proiectului (ianuarie-martie), 32 de activități în unități de învățământ, case de tip familial, Penitenciar, Agenția Județeană de Ocupare a Forțelor de Muncă, Liga studenților „Pintea Viteazul” din Baia Mare.
La activități au participat peste 800 de persoane, adulți, elevi, tineri, studenți, persoane în căutarea unui loc de muncă, persoane private de libertate. Au fost distribuite materiale promoționale, pliante cu mesaje preventive, caiete, pixuri, afișe.
Proiectul a fost inițiat de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, având ca parteneri Poliția Română și Poliția de Frontieră.
Proiectul a avut ca scop prevenirea traficului de persoane în vederea exploatării prin muncă a cetățenilor români aflați în străinătate, prin creșterea gradului de informare cu privire la riscurile și implicațiile asociate traficului.
Activități pe această temă vor fi desfășurate și în continuare de către polițiștii de prevenire, tema traficului de persoane face parte din temele abordate prin prioritatea națională Prevenirea victimizării minorilor.
Vă reamintim încă o dată câteva dintre recomandările în prevenirea victimizării prin traficul de persoane:
– Refuzați să plecați în străinătate înainte de a intra în posesia unui contract de muncă valabil, întocmit în cel puțin două exemplare și scris într-o limbă pe care o cunoașteți bine;
– Încheiați o asigurare de călătorie, medicală și de viață, care să acopere întreaga perioadă cât vă aflați în străinătate;
– Înainte de a pleca anunțați o persoană de încredere cu cine, unde și cum plecați din țară;
– Stabiliți o parolă/semn de recunoaștere pe care să o folosiți în comunicarea cu persoanele din țară, în situația în care aveți probleme și nu puteți transmite acest lucru în mod direct;
– Refuzați să predați actele personale de identitate, oricui, cu excepția oficialităților de la vamă/poliție;
– Refuzați să părăsiți țara cu documente false;
– Faceți mai multe copii ale tuturor documentelor necesare pentru călătorie și păstrați-le în diferite locuri;
Dacă sunteți în pericol:
– Contactați Poliția sau Ambasada/ Consulatul României în țara în care vă aflați;
– Informați orice persoană cu care intrați în contact despre faptul că sunteți victima unui trafic de persoane;
– Trimiteți un mesaj de ajutor unei rude sau unui prieten apropiat care se află în România.