Tragedie la Sibiu! O fetiță de 13 ani s-a aruncat în fața trenului, la trecerea de cale ferată din cartierul Ștand, în zona străzii Dimitrie Cantemir din Sibiu. Se pare că totul s-a petrecut luni seara, în jurul orei 19:00, iar impactul cu trenul a fost fatal. Mecanicul a sunat imediat la 112 și a cerut ajutor, dar era prea târziu.
La fața locului au ajuns echipaje SMURD din cadrul ISU Sibiu, care au scos trupul fetiței de sub tren. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru ea, medicii declarându-i decesul și constatând că micuța a murit pe loc.
Potrivit informațiilor noastre, fata ar fi lăsat un bilet, înainte de a face cumplitul gest. Se pare că părinții fetei s-ar fi aflat în divorț iar copila nu a știut cu care dintre ei să rămână. Din acest motiv ar fi decis să-și pună capăt zilelor.
Polițiștii care anchetează cazul au confirmat incidentul dar nu au oferit detalii despre identitatea fetei sau motivul pentru care această și-a ales un sfârșit atât de tragic.
„La data de 08.02.2021, organele de cercetare penală din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sibiu-Post Poliţie TF Sibiu- Călători, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 192 alin. 1 Cod pen.
Din cercetările efectuate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 08.02.2021, în jurul orei 1836, organele de cercetare penală din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sibiu-Post Poliţie TF Sibiu- Călători au fost sesizate telefonic de către şeful de tren din staţia CF Sibiu, SNTFC Braşov, despre faptul că trenul Regio 2416, care circula pe relaţia Teiuş -Sibiu, a surprins şi accidentat mortal o persoană care ulterior s-a constatat că este o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 13-15 ani.
În urma acestei sesizări, prin ordonanța organelor de cercetare din data de 08.02.2021, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 192 alin. 1 Cod pen.
Dosarul, înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, a fost preluat la data de 09.02.2021 în vederea efectuării cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” se arată într-un comunicat furnizat de Poliție.