Copilul unei tinere familii de români a murit la începutul lunii aprilie la Caserta, în regiunea Campania, după ce a căzut de la balconul casei. Astăzi, trupul neînsuflețit al micuțului a plecat spre România, iar repatrierea a fost posibilă cu ajutorul primăriei din localitate și al strângerii de fonduri inițiată de vecini, scrie Belvedere News.
Mario nu avea încă 4 anișori împliniți când viața lui a luat sfârșit într-un mod dramatic și neașteptat. Locuia la Caserta, în regiunea Campania, împreună cu părinții săi. În ziua de 4 aprilie, jucându-se pe balconul apartamentului de la etajul al patrulea, s-a aplecat prea mult în afară, și-a pierdut echilibrul și a căzut în gol. A decedat în zorii zilei de duminică, 5 aprilie, la spitalul „S. Anna și S. Sebastiano” din Caserta, după o operație în care medicii au făcut tot ce le-a stat în putință ca să-i salveze viața.
Imediat după moartea lui, Mario nu a putut fi înmormântat deoarece autoritățile italiene au inițiat o anchetă pentru a stabili dinamica incidentului. În tot acest timp, corpul copilului a rămas la secția de Medicină Legală a spitalului.
În zilele următoare, părinții băiețelului, mama Oana Cătălina și tatăl Marian, și-au exprimat dorința de a duce trupul neînsuflețit al copilului lor în România pentru a fi înmormântat acolo unde, mai devreme sau mai târziu, se vor întoarce. Numai că necazul i-a prins fără niciun ban în buzunar, iar cheltuielile de repatriere ajung la un preț destul de mare pentru o familie simplă ca a lor.
Trista poveste a românilor noștri a stârnit multă compasiune în oraș, iar vecinii din blocul de pe via Roma nr. 43, unde familia locuiește, au organizat o strângere de fonduri destinată îndeplinirii dorinței celor doi părinți disperați. Chiar și primăria din localitate s-a implicat și a contribuit la cheltuielile ultimei călătorii pe care Mario o va face spre locul de veci.
Astăzi, joi 30 aprilie, trupul neînsuflețit a plecat spre România, dar înainte de a pleca la drum mașina firmei funerare s-a oprit pentru câteva minute în fața blocului unde Mario a locuit și unde erau prezenți pentru un ultim rămas bun părinții lui. Pe sicriul alb al copilului era lipită o fotografie cu chipul său și cu mesajul: „Dacă într-o zi gândindu-te la mine îți va cădea o lacrimă, să nu ți-o ștergi, va fi mângâierea mea pentru tine.”
Dumnezeu sa te odihneasca in pace , micutule Mario !