Salvamontiști din Bistrița-Năsăud și Maramureș, jandarmii montani și SVSU Romuli au intervenit luni seară în Munții Rodnei unde 17 turiști au fost surprinși de vremea nefavorabilă. A fost solicitat și elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Târgu Mureș, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Unul dintre cei aflați pe munte a fost lovit de trăsnet în zona Tarnița la Cruce, aflată la aproape 2.000 de metri altitudine, punct de intersecție a mai multe trasee.
”Acțiune pentru salvarea unui grup de turiști, români și străini, surprinși de schimbarea bruscă a vremii în zona Tarnița la Cruce din Munții Rodnei, una dintre persoane fiind lovită de fulger”, a anunțat Salvamont România.
ISU a transmis ulterior: ”Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat o victimă de sex masculin în vârstă de aproximativ 32 de ani, cetățean german, fără semnale vitale. Din datele pe care le avem, ar fi fost lovit de un trăsnet. Celelalte 16 persoane au fost evaluate din punct de vedere medical și sunt în afara oricărui pericol. Rămân peste noapte în zonă”.