Ieri, 19 decembrie, în jurul orei 11.20, poliţiştii au intervenit la un accident grav de circulaţie, produs pe raza localităţii Arduzel. Verificările efectuate au relevat că un bărbat în vârstă de 49 ani, din oraşul Ulmeni, care a condus un autoturism, nu a păstrat distanța de siguranţă şi a acroşat o bicicletă pe care se afla un bărbat în vârstă de 45 ani.
În urma impactului biciclistul a fost proiectat în șanțul din partea dreaptă a părții carosabile, iar leziunile suferite au fost incompatibile cu viaţa.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.