Accident mortal în localitatea Berbești!
Potrivit primelor informaţii, în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism și o căruță. Două persoane au fost rănite, conducătorul mașinii fiind găsit încarcerat și în stare de inconștiență, iar căruțașul rănit, dar conștient.
La faţa locului au intervenit un echipaj SAJ Sighetu Marmaţiei, un echipaj EPA Sighet și o ambulanţă din Baia Mare, care se întorcea de la o altă intervenție.
Medicii prezenți la locul accidentului, l-au resuscitat pe şoferul autoturismului BMW, însă în ciuda eforturilor depuse, au fost nevoiţi să-i declare decesul. Se pare că bărbatul conducea pe DN 18, moment în care a intrat în plin, din partea din spate, într-o căruţă nesemnalizată, care circula în aceeasşi direcţie. În urma impactului violent soferul a rămas incarcerat.
După ce pompierii au reșit să-l scoată dintre fiarele mașinii, medicii au încercat să-l readucă la viață timp de 40 de minute, însă a fost în zadar.
Conform informațiilor primite, șoferul autoturismului ar fi un ofiţer în cadrul Politiei Municipiului Baia Mare, acesta aflându-se în afara orelor de servici.
În ceea ce privește căruţaşul, acesta a fost proiectat într-o anexă gospodărească, împreună cu încă o pasageră care îl însoțea. Din fericire, cei doi au scăpat cu răni minore, însă unul dintre cei doi cai de la căruţă a murit.
Sursa foto: vasiledale.ro
drumul apartine tuturor! prioritatea e orientativa! noaptea e pt. somn sau pt. paza. totusi daca e sa circuli noaptea (cand e ceata, ploua torential, ninge abundent) viteza trebuie redusa pana la evitarea pericolelor. pe aproapele tau trebuie sa-l respecti chiar daca nu-l vezi. un om, un vehicul etc e pe drum oprit pe timp de zi si daca se face noapte trebuie sa apara accidente? absurd! inadmisibil!
Nu aparține tuturor, circulația pe drumurile publice este bine reglementata, în mod normal, nu ai voie cu căruță pe drumurile naționale, și nicăieri dacă nu o ai semnalizat pe timp de noapte. Legea prevede confiscarea atelajului însă exact politia nu respecta legea ca să nu-și pună consătenii în cap!
La fel nu ai voie cu ciurda, turma, pe asfalt, și nu ai voie sa ieși din câmp și sa lași 1 km de noroi după tine pe sosea! Ni voie sa arunci zăpadă din fata casei pe carosabil. Dar toate se petrec fix sub ochii politiei care nu ia masuri.
Parca nu-ți convine sa plătești rovinieta, RCA, impozit pe mașină, taxe ptr făcut drumuri incluse în prețul carburantului și sa mergi prin balega, noroi, sau sa crapi ca după curbă dai într-o căruță nesemnalizata care nu avea ce sa caute pe drum!