O fată în vârstă de 15 ani şi-a pierdut viaţa, în această noapte, în urma unui accident cumplit între două BMW-uri, în Borşa.
Accidentul s-a produs pe DN18, după ce maşina în care se afla fata de 15 ani (din comuna Moisei), condusă de iubitul fetei, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a derapat într-o depăşire.
Maşina s-a răsucit pe şosea şi a fost spulberată de un alt BMW, model X6.
Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul a fost distrus în totalitate, iar tinerii aflaţi în interior au fost striviţi.
În autoturism erau 4 tineri, toți din Borșa. La volanul autoturismului BMW seria 7 se afla iubitul fetei decedate, un tânăr în vârstă de 20 ani. Yasmina urma să își serbeze ziua de naștere peste câteva zile. Urma să împlinească 15 ani. În mașina erau încă doi tineri: o fată de 16 ani și un tânăr în vârstă de 24 ani.
În total, trei persoane au fost găsite inconştiente de pompierii de la Descarcerare, medicii SMURD şi cei de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Maramureş.
Pompierii s-au chinuit zeci de minute să scoată victimele din fiarele contorsionatele ale maşinilor. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru fata în vârstă de 15 ani, din comuna Moisei.
Alte două victime, găsite inconştiente, au fost resucitate la locul accidentului.
Până la sosirea salvatorilor, oamenii care se aflau în zonă le-au acordat răniţilor primul ajutor şi au încercat să îi readucă la viaţă.
Cele două victime au fost transportate în stare critică la spital.
Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.
zici ca in accident erau implicate doua bmw-uri? E CLAR!!! ce numere de inmatriculare aveau?
Nu zice nimeni nimic de faptul ca ala la 20 de ani umbla cu una de 15? Nu vi se pare nimic iesit din comun?
Ce viteza aveau in localitate. Arata a impact peste 50, sa zicem 60 km/h.
fraieri astia ar trebui sa conduca o masina cu maxim 50 cai vreo 5 ani si apoi o asa masina….