O mașină a fost luată de ape în județul Covasna, în timpul unui concurs auto off-road. Din primele informații în mașină erau două persoane, dintre care una și-a piedut viața.
Unul dintre concurenți a reușit să se salveze. A fost scos de persoanele care se aflau în zonă, în momentul în care mașina a fost luată de viitură.
Din informațiile pe care le avem în momentul de față, de la prefectul județului Bacău, se pare că unul dintre bărbați care se afla în mașină a fost găsit mort.
Nu sunt foarte multe informații din partea autorităților, și este ușor de înțeles, pentru că intervenția salvatorilor este una dificilă. De mai bine de 50 de minute, pompierii încearcă să ajungă în locul respectiv.
Este foarte greu să se ajungă acolo. Pompierii au încercat să ajungă la fața locului cu autovehicule off-road care participau la concurs, dar nu au reușit. S-au blocat la un kilometru distanță de locul în care mașina a fost luată de viitură.
Cele două persoane participau la un concurs off-road organizat în județul Bacău, undeva aproape de Poiana Sărată. Râul Oituz a ieșit din matcă și a luat inclusv mașina celor doi.
Sunt zeci de pompieri militari implicați, de la ISU Covasna și de la ISU Bacău.
Pilotul Adrian Cernea, fost campion național, și-a pierdut viața
Federația Română de Automobilism sportiv a transmis că cel care și-a pierdut viața este pilotul echipajului, Adrian Cernea, fost campion național. Alex Tache, copilot, a fost salvat în ultima clipă.
„Echipajul format din Adrian Cernea și copilotul Alex Tache urma să traverseze o vale, loc prin care mai multe echipaje deja trecuseră fără probleme, moment în care au fost surprinși de o viitură. Mașina de concurs a fost luată de ape. Alex Tache a fost salvat în ultima clipă, însă Adrian Cernea a rămas blocat în mașina luată de ape, conform membrilor Comisiei Naționale de Off Road, prezenți la Slănic Moldova”.