Telegondola și Pârtia Olimpică Borșa transmite un mesaj de regret profund în urma unui grav accident petrecut pe pârtia din Borșa. Trei schiori s-au ciocnit violent, iar impactul a avut consecințe tragice, ducând la pierderea vieții unui tânăr de numai 23 de ani.
Circumstanțele exacte ale incidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente, care au deschis o anchetă pentru a determina cauzele exacte ale accidentului. Până la concluziile oficiale, orice speculație rămâne nefondată și lipsită de respect față de cei implicați.
Imaginile surprinse la fața locului sunt dovada unei tragedii care subliniază pericolele sporturilor de iarnă și importanța respectării regulilor de siguranță pe pârtii.
Din respect pentru familiile celor implicați, nu vom face alte comentarii pe marginea acestui subiect.
Ne exprimăm profundul regret pentru această pierdere și transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate!