Un grav accident de circulaţie, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc sâmbătă, 26 septembrie, în jurul orei 17, pe DN1H, la faţa locului intervenind pompierii de la Detaşament Zalău.
O tânără de 22 de ani a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite, fiind preluate de echipajele medicale şi transportate la Urgenţa Spitalului Judeţean Zalău. Circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că un tânăr de 29 de ani, din comuna Vârșolț, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Național 1H, între localitățile Hereclean și Vârșolț, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, într-o curbă la dreapta a derapat, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr din Zalău.
Victima decedată era pasageră în mașina condusă de șoferul din Vârșolț.