Vezi VIDEO – marturii socante
Vezi VIDEO – raul Vaser
ACTUALIZARE 13: Alerta in zona Viseului dupa ce doua cadavre au fost descoperite in albia raului Vaser. Persoanele decedate au fost gasite la doi kilometri distanta una de cealalta, iar sursele eMaramures au precizat ca ambele sunt din Cluj-Napoca. Tinerii au facut rafting pe Vaser cu doua caiace gonflabile. Incidentul s-a produs in momentul in care au cazut intr-o cascada si au fost luati de apele involburate. Initial s-a spus inca trei clujeni ar fi dati disparuti, insa la ora 19.50 autoritatile au precizat pentru eMaramures ca acestia au ajuns in siguranta la spitalul din Viseu de Sus. In privinta celor decedati s-a mentionat, neoficial, ca unul dintre corpurile neisufletite ar fi fost dus de apa…
In privinta celor decedati s-a mentionat, neoficial, ca unul dintre corpurile neisufletite ar fi fost dus de apa si s-ar fi agatat in trunchiurile de pe malul raului, in timp ce un alt cadavru ar fi fost vazut in zona cascadei unde s-a produs tragedia. Mai multi tineri care au fost in drumetie pe Valea Vaserului au facut macabra descoperire si tot ei au fost cei care au anuntat incidentul pe 112. Grupul, format din peste 15 persoane, se afla in mocanita in momentul in care unul dintre turisti, uitandu-se afara, a zarit cele doua caiace plutind in deriva pe apa. Ceva mai incolo, un altul a vazut o casca si apoi un picior.
Imaginile i-au socat. Tinerii au strigat mecanicului sa opreasca locomotiva, iar unul a sarit din mers din tren, stiind ca s-a intamplat ceva grav. „Am fost cu un grup de prieteni cand am vazut doua barci de rafting goale ce se invarteau in cascada. Se zarea intre ele un spate de om. De fapt, vesta de salvare… Omul era prins cu hamurile ce le avea pe el de un bustean ce se tot invartea in cascada. La cateva sute de metri in aval plutea un alt corp. Pe acesta din urma l-a scos afara un prieten apropiat de al meu. L-a tras din apa afara si s-a incercat resuscitarea lui, dar era prea tarziu”, a spus Ioan Borota, unul dintre cei aflati in grup.
Cel care a sarit din tren ca sa ii acorde primul ajutor barbatului pe care l-a observat in rau a fost Razvan Andreica. Tanarul a recunoscut ca nu s-a gandit ca va trai o asemenea intamplare cand a plecat in excursie. „Am plecat din statia din care cred ca au pornit si ei, iar dupa vreo 15 minute am mers si noi. La scurt timp am vazut caiacele in cascada si am vazut ceva ce semana cu un rucsac, legat de un lemn. Am coborat vreo 300 de metri si atunci am vazut ceva galben in apa, ce parea o casca. Atunci am urlat sa opreasca trenul, am sarit din tren si am alergat cu mecanicul, am ajuns primul acolo. L-am tras la mal, l-am intors, dar nu mai avea puls. L-am apasat pe piept, dar iesea apa din el. I-am inchis ochii…”, a spus tanarul. El a spus ca in amonte a fost gasit celalalt barbat, care era prins de un bustean, insa la acesta nu s-a putut cobori deoarece zona era extrem de accidentata.
Una dintre fetele din grup, Alexandra Rus, a povestit ca i-a fost greu sa se apropie. „Cand am ajuns eu acolo, unul dintre muncitori l-au apasat pe piept, dar era inecat. A iesit apa din el. Pe celalalt l-am zarit ceva mai tarziu, era mort si el. Nu l-au putut scoate din apa ca era involburata. A fost ingrozitor, pentru ca ba ii iesea un picior, pa spatele… Il invartea apa cum se nimerea. Era prins de un bustean cu niste chingi”, a spus tanara. Ea a declarat ca grupul din care facea parte nu ii stia pe turisti. „Noi nu mers cu mocanita, ci cu un tren pentru muncitori. Era vreo 4 si jumatate, cred. Eram deja pe drum de vreo doua ore, pentru ca trenul nu merge cu mai mult de 50 de kilometri la ora”, a mai precizat ea.
Si povestile celorlalti martori sunt la fel de cutremuratoare. Niciunul dintre ei nu a stiut ce s-a putut intampla pe rau. Tinerii au banuit doar ca barbatii din caiace, unul de 32 de ani si altul de 34 de ani, au fost prinsi intr-un vartej din care nu au mai putut sa scape, s-au lovit de busteni si bolovani, pierzandu-si cunostinta. Abia dupa efectuarea necropsiei se vor putea stabili insa cauzele decesului. Victimele sunt Mihai Horatiu Popovici – 34 de ani, care ocupa functia de grefier-sef al Sectiei Penale la Curtea de Apel Cluj si Mircea Bogdan Chintoanu – 32 de ani, programator la Tribunalul Cluj.
Raul Vaser este plin de pericole pentru cei care fac rafting. Oana Achim, o practicanta a acestui sport si care scrie blogul Romania vazuta din caiac, a efectuat o coborare in luna iunie a anului 2006, cand apele nu sunt la fel de involburate ca primavara. Ea a semnalat problemele care pot sa apara si chiar le-a ilustrat intr-o postare ulterioara. „Calea ferata merge exact pe langa Vaser, deci cu putin efort se poate studia tot traseul din tren. Noi am numarat 7 praguri – saritori, cu grade diferite de dificultate. Cum pornesti din Paltin, de la locul de picnic unde te lasa Mocanita, primele 3 praguri sunt cele mai grele – in astea am fost avertizati sa nu sarim. Bineinteles ca am sarit ! A fost cea mai tare distractie de pe tot traseul!”, a scris Oana Achim.
Ora 21:25: Directorul medical al Spitalului Orasanesc Viseu de Sus, Ioan Leodar, a declarat ca nu a fost nevoie de acordarea de ingrijiri medicale niciunei persoane care facea parte din grupul de turisti.
„Din cate am discutat cu cei doi tineri care au coborat cu mocanita, am inteles ca prietenii lor au coborat cu caiacele fara sa cunoasca prea bine zona, raul si posibilele cascade de pe acesta. Sunt extrem de afectati de ce s-a intamplat, mai ales ca unuia dintre ei i-a murit fratele si totodata prietenul cel mai bun. De ingrijiri medicale nu au avut nevoie, dar au venit la spital, unde asteapta aducerea victimelor”, a precizat medicul viseuan.
Ora 21:15: Prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Viseu de Sus, Gabriel Munteanu, a declarat ca a fost constituita o echipa de ancheta, care s-a deplasat in zona imediat dupa semnalarea incidentului. El a precizat ca in scurt timp s-a reusit localizarea cadavrelor, insa terenul accidentat face dificila aducerea acestora la Viseu.
„Au fost gasiti la circa 20 de kilometri, sus pe raul Vaser. E vorba de doua persoane, dintr-un grup de patru, care s-a deplasat in cursul zilei cu mocanita pana la statia Faina. Doi tineri au urcat in doua caiace iar ceilalti doi au coborat cu trenul. Nu cunoastem inca imprejurarile in care s-a produs tragedia. Urmeaza sa facem investigatii. Dupa coborarea de pe munte se va face necropsia si vom stabili cauzele mortii”, a aratat Munteanu pentru eMaramures.
Ora 21:00: Conform site-urilor de profil, traseul de rafting pe raul Vaser are 14 – 24 de kilometri iar pornirea se face din zona “Faina”, urmand sa se parcurga albia pana in orasul Viseu. Se mentioneza ca dificultatea ar fi “1-3” iar durata pentru o tura normala e prevazuta la aproximativ trei ore.
In zona se fac astfel de iesiri in mod organizat, de catre firme de profil care au inclusiv instructori, iar participantilor li se impune purtarea unui echipament special si mai ales vestele de salvare. Costul pentru o zi, in cazul unui grup de aproximativ 5 – 6 persoane se poate ridica pana la 300 de euro.
Ora 20:45: Potrivit unor surse judiciare, cele doua persoane decedate ar fi angajate ale Curtii de Apel Cluj, una pe postul de grefier iar cealalta de programator. De asemenea, exista informatii ca tinerii nu sunt la prima iesire de acest gen, avand experienta si facand rafting in alte zone ale tarii.
Unul dintre membrii grupului care a coborat cu mocanita le-a spus autoritatilor ca prietenii sai care au urcat in caiac nu s-au gandit ca zona e periculoasa deoarece nu au zarit niciun indicator de avertizare din care sa rezulte ca pe anumite tronsoane nu se poate face rafting.
Ora 20:25: Autoritatile au mentionat ca victimele tragediei de pe Vaser au fost gasite si ca s-au luat masuri pentru coborarea lor cu drezina la baza din Viseu de Sus. Cei doi tineri gasiti morti au aproximativ 30 – 35 de ani si exista informatii conform carora grupul a fost avertizat sa nu faca rafting pe raul de munte in aceste zile, deoarece apele sunt involburate ca urmare a topirii zapezii iar riscul de producere a unui accident e foarte ridicat.
Doua dintre persoanele despre care s-a spus ca ar putea fi disparute au fost sus pe munte, insa s-au reintors cu mocanita la baza fara sa faca rafting. Ele au intrat in panica in momentul in care au vazut ca prietenii lor nu ajung la destinatie. O a treia persoana, o tanara clujeanca, a ramas in zona de cazare iar ulterior s-a deplasat la statia mocanitei pentru a-si intalni amicii supravietuitori. Surse oficiale spun ca aceasta este prietena unuia dintre tinerii decedati si ca in grupul celor dusi la spital s-ar afla si fratele respectivei victime.
Ora 19.50: Purtatorul de cuvant al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Maramures, Dan Buca, a precizat ca trei persoane care erau date disparute in urma apelului de urgenta primit de autoritati au fost recuperate si au ajuns la Spitalul Orasanesc Viseu de Sus.
„Nu sunt ranite, insa se afla in stare de soc. Urmeaza sa fie stabilizate iar apoi vor fi conduse la sectia de politie pentru declaratii. Din cate se pare, victimele s-au aflat intr-un caiac cu doua locuri”, a detaliat acesta pentru eMaramures.
Ora 19.35: Seful sectiei de politie din Viseu de Sus, Stefan Danci, a aratat ca o echipa de investigatii s-a deplasat sus, pe Valea Vaserului. In zona se poate ajunge doar pe calea ferata care e folosita de regula de mocanita. Echipajele de interventie au luat o drezina pentru a urca pe munte iar criminalistii le-au urmat, pentru a putea a investiga incidentul la fata locului. „Asteptam detalii. E ceva distanta de facut, prin urmare va dura pana cand oamenii nostri vor avea informatii”, au mentionat reprezentantii ISU Maramures.
Viseuanii spun ca pe Vaser exista in principal cascade artificiale amenajate pentru cresterea pastravilor si ca raul nu ar fi trebuit sa puna probleme mari unor persoane familiarizate cu raftingul.
Ora 18.50: Primarul din Viseu de Sus a precizat pentru eMaramures ca exista informatii conform carora alte doua persoane ar fi date disparute in acest moment. „Deocamdata nu se stiu amanunte, ci doar e la nivel de zvon, pentru ca echipa pompierilor acum urca muntele. Din cate am aflat, s-a intamplat undeva in a doua jumatate a raului Vaser”, a mentionat el.
Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) din zona Viseu au aratat ca, din datele pe care le detin, ar fi vorba de cinci turisti care faceau rafting pe Valea Vaserului. „Exista informatii ca un cadavru ar fi fost gasit la kilometrul 18 si un altul la kilometrul 20, dar nu se stiu alte amanunte. E posibil sa existe si raniti. Deocamdata nu putem lua legatura cu echipajele noastre pentru ca sunt in zona fara semnal”, a declarat seful punctului de lucru al ISU, Adrian Vlasin.
Stire in curs de actualizare.
Sursa: eMM.ro