Un tragic accident de circulatie a avut loc astazi dimineata pe raza localitatii Lapus, din judetul Maramures. Un tanar in varsta de 22 ani si-a pierdut viata la scurt timp dupa producerea evenimentului rutier.
Apelul la 112 a fost efectuat de prietenii tanarului, in jurul orei 4.10. Un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta Maramures, statia Targu Lapus s-a deplasat la fata locului. Acolo au gasit pacientul in varsta de 22 ani in viata. La cinci minute dupa ce a fost urcat in ambulanta, tanarul a intrat in stop cardio-respirator.
S-au efectuat manevrele de resuscitare iar ambulanta a pornit spre Spitalul din Targu Lapus. Pacientul a fost predat la UPU Tg. Lapus unde s-au continuat manevrele de resuscitare. Din pacate, medicii nu au mai putut sa il salveze si au fost nevoiti sa declare decesul.
Tanarul Horatiu Marza era cu prietenii la un local din sat. Conform martorilor acesta a mers dupa autovehicul de teren la miezul noptii. Dimineata, s-a urcat la volan insa la mica distanta masina a derapat din cauza vitezei excesive si s-a rasturnat de mai multe ori pe carosabil. Se pare ca soferul a fost aruncat din masina pe sosea.
Politistii au deschis o ancheta pentru a stabili circumstantele in care s-a produs accidentul. Totodata, se va stabili si daca acesta a urcat la volan sub influenta bauturilor alcoolice s-au nu.
Sursa: Vasile Dale