Victor Zota, coordonatorul national al Agentiei Nationale de Transplant (ANT) a declarat, intr-o conferinta de presa, ca pelista de asteptare pentru rinichi se afla peste 2.500 persoane, pentru ficat – 400, 30 pentru inima si 30 pentru pancreas.
„La transplantul renal este o foarte mare problema. Sunt foarte multe persoane pe lista de asteptare. Din nefericire, o foarte mare parte dintre ele nu mai sunt in situatia biologica de a putea rezista unei proceduri de transplant”, a spus Zota.
Potrivit acestuia, au fost inregistratiin acest an 72 de donatori cadavru, cu 10 mai multidecat anul trecut in aceeasi perioada. „Avem anul acesta 72 de donatori cadavru inregistrati, cam cu 10 mai multidecat erau anul trecut pe vremea asta. Anul trecut a fost un an foarte bun. Avem, cu sprijinul Ministerului Sanatatii, promovata o noua lege a transplantului care a trecut saptamana trecuta prin Camera Deputatilorsi care reaseaza activitatea de transplant din Romania pe niste baze foarte solide. Vrem sa remarcam faptul ca mai mult de jumatate dintre colegii nostri din tara au inceput sa fie platiti pentru munca de coordonare si pentru munca de declarare a mortii cerebrale. Mai sunt catevadisfunctionalitati, dar eu zic cain scurt timp le vor rezolva si pe acelea”, a mai aratat coordonatorul national de transplant.
Potrivit acestuia, Ministerul Sanatatii a aprobat cinci posturi, care au fost scoase la concurs, trei s-au ocupat, iar doua se vor ocupa, probabil, in luna iulie.
Sursa: Agerpres