Vezi VIDEO
Dupa transa de 15 microbuze care au venit in judetul Maramures in august 2014, au fost trimise in judet alte zece microbuze scolare, la inceputul lunii iunie 2015. „Au sosit doua microbuze scolare de cate 30 de locuri, unul pentru Seini si celalalt pentru localitatea Tautii Magheraus. Am mai primit inca opt microbuze scolare care au fost repartizate la Ardusat, Baita de Sub Codru, Cernesti, Cicarlau, Dumbravita, Leordina, Repedea si Sapanta”, a declarat Delia Ardelean, inspector scolar general adjunct.
Cu toate acestea, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Maramures spun ca in Maramures, in acest moment, necesarul de microbuze de capacitate mica este acoperit si ar fi nevoie de autobuze. Sunt in judet comunitati care au cateva sute de elevi ce trebuie transportati zilnic catre scolile de la centru.
„Vorbind despre microbuzelele 16+1, am solicitat mult mai putine, doar 10 – 12 bucati. Am solicitat autobuze de capacitate mai mare, de la 25 de locuri la 35 de locuri, chiar 39 de bucati, pentru ca avem unitati scolare unde sunt insuficiente la capacitate microbuzele 16+1”, a explicat Francisc Sebok, consilier ISJ Maramures.
In momentul in care in Maramures vor ajunge aceste autobuze, microbuzele de capacitate mai mica, existente deja, vor fi redistribuite catre scolile unde este nevoie de ele.
Pana la sfarsitul acestui an se preconizeaza ca toate cererile sa fie rezolvate, iar microbuzele scolare sa ajunga in fiecare localitate care a solicitat un astfel de mijloc de transport in comun.
foto arhiva
Sursa: Ana Pop