In jur de 1.000 de baimareni vor calatori gratuit cu autobuzele societatii Urbis Baia Mare, incepand de astazi, 21 septembrie si pana in 27 septembrie. Actiunea este inclusa in cadrul ”Saptamanii Mobilitatii Europene”, ocazie cu care autoritatile incearca sa-i motiveze pe cetateni ”sa descopere o noua calitate a vietii in mediul urban”, pentru protectia mediului. Cetatenii sunt incurajati astfel sa foloseasca mijloacele de transport in comun, renuntand la masinile personale, dar si sa umble mai mult pe jos sau pe bicicleta.
Primaria Baia Mare in colaborare cu societatea Urbis deruleaza in perioada 21-27 septembrie, Saptamana Promotionala a Transportului Public Local. In cadrul acestei actiuni, 1.000 de persoane vor beneficia de 2 calatorii gratuite/zi, pe mijloacele transport in comun, timp de o saptamana.
Actiunea este inclusa in ”Saptamana Mobilitatii Europene”, in cadrul careia autoritatile si cetatenii Europei sunt incurajati sa descopere noi modalitati de deplasare pentru protectia mediului si ”pentru a descoperi o noua calitate a vietii in mediul urban”.
”Aceasta actiune isi propune sa schimbe atitudinea fata de mobilitate a locuitorilor, incurajandu-i sa foloseasca transportul public local si sa renunte la masinile personale in calatoriile lor, domicliu-loc de munca”, a declarat directorul coordonator al Agentiei de Protectia Mediului Maramures, Viorel Iancu.
Cei 1.000 de baimareni au fost selectati sa circule gratuit cu autobuzele in urma derularii unui chestionar inclus in cadrul proiectului ”Ad personam”, a afirmat directorul Directiei Servicii Publice din cadrul Primariei Baia Mare, Vasile Barbul.
”Baia Mare a fost inclus in proiectul Ad personam, un proiect al Uniunii Europene care urmareste cointeresarea cetatenilor sa foloseasca transportul in comun. In cadrul acestui proiect noi am trimis peste 10.000 de plicuri la baimareni. Exista si un chestionar in plicuri, pe care cetatenii trebuiau sa-l trimita la primarie. Dintre acesti cetateni au fost selectati cei care vor circula gratuit in aceasta saptamana”, a spus Vasile Barbul.
Pe baza biletelor lansate special pentru acest program, baimarenii vor avea posibilitatea sa-si achizitioneze pentru luna urmatoare un abonamant de calatorie la pret redus.
Sursa: Camelia Tocaci