Poliţiştii continuă activităţile, atât în trafic, cât şi în zonele forestiere, pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care comit ilegalităţi.
Spre exemplu joi, 10 octombrie, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus au depistat pe raza localităţii Groşii Ţibleşului, două persoane care transportau ilegal material lemnos: o autoutilitară cu care se transporta 2.24 mc lemn de foc, esenţă fag, şi două atelaje hipo cu care se transporta 3 mc lemn de foc, de esenţă fag. Întrucât şoferii nu au putut prezenta documentele legale de provenienţă au fost sancţionaţi contravenţional, fiecare cu amendă în valoare de 5000 de lei, iar lemnul a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Groşii Ţibleşului.
Tot ieri, poliţiştii din Leordina au prins în flagrant un bărbat care tăia ilegal arbori, în locul numit „Codrişor” de pe raza comunei. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii Nr. 171/2010, iar arborele tăiat a fost predat în custodie Ocolului Silvic Poieni.
Foto arhivă
Mare captura 2m si 3m de Lémn, de ce nui prindeti pe aia ce duc masa lemnoasa de la 20m In sus,pai nui prindeti ca vi se taie ciolanu sunteti toti mituiti aia de la sectia 7 .rusine,rusine sa va fie.