Comisia Europeana a aprobat, azi, 3 octombrie, fuziunea dintre compania americana Chiquita Brands International si firma irlandeza Fyffes, o tranzactie care va da nastere celui mai mare furnizor mondial de banane, transmite AFP. „Desi aceasta fuziune reuneste primii doi furnizori de banane proaspete in Europa, investigatia Comisiei a descoperit ca o concurenta sanatoasa va fi pastrata pe pietele relevante”, a explicat executivul comunitar.
Cu toate acestea, pentru a evita inlaturarea concurentilor la nivelul transportului, Comisia Europeana precizeaza ca a impus doua conditii pentru aprobarea fuziunii: prima vizeaza compania Fyffes, care va trebui sa scuteasca societatea de transport maritim Maersk de clauza sa de exclusivitate, iar cea de a doua obliga Chiquita si Fyffes sa se abtina ca in viitor sa incheie dispozitii de exclusivitate similare cu alte companii de transport sau sa stimuleze companiile de transport sa refuze sa furnizeze servicii pentru alte companii din domeniul bananelor.
In luna martie a acestui an, Chiquita si Fyffes au anuntat ca negociaza o fuziune de 526 de milioane de dolari care va da nastere unei noi companii cu o cifra de afaceri cumulata de 4,6 miliarde de dolari. Impreuna, Chiquita si Fyffes ar urma sa controleze 18,7% din piata mondiala a bananelor.
Sursa: Agerpres