Rt 7 din 28 02 10 cu Vasile Marosan, Toni Minghiras, Dorin Trif, Florin Cozma, Brena si eu
Vezi GALERIE FOTO
Intr-o zi de iarna cetoasa si cu nea mica, prin 4 februarie, am suit in amontele vaii Gorunilor cautand gresoasele cuesta si abriuri figurate pe harta in flancul geografic stang si care de fapt sunt prezente pe valea Rea, in special pe versantul geografic drept ale acesteia, adica mai inspre sud, aproape de Gradina Zmeilor. In 14 februarie am reluat ruta, pe o vreme cainoasa si o ploaie ca de noiembrie ce ne-a murat strasnic, am pornit tot de la gura valea Gorunilor parcurgand culmea situata la sud de ea crezand, conform hartii topo eronate, ca ne aflam pe culmea dealului Inchieturii si sperand sa ajungem la Piatra Pintii si in final in Gradina Zmeilor. Derutati de insemnarile topo, nu ne-am atins atunci obiectivul turistic, asa ca am programat o alta iesire, de data aceasta pe 28 februarie.
Sambata de 27 februarie 2010 – ploua mocaneste, 11 judete din vestul tarii fiind avertizate cu cod portocalii pentru averse consistente si alarmante cresteri ale cotelor de inundatii, iar spre seara era inclus si judetul Salaj.
Am consultat pe net in draci prognoza meteo pentru Tihau-Galgau Almasului si, spre surprinderea dar si bucuria mea, se anunta 4 C in zori si putina ceata, 7-9 C peste zi si …soare. Mi-am inventariat mental posibilii interesati de asa ceva. Am inceput sa-i apelez pe unii, altii, si printre refuzuri primesc si subtirele acorduri de principiu, totusi incurajante. Caruselul pentru ora 7 dimineata si locurile de imbarcare, la 8.30, ne-am programat o intalnire cu profesorul Dorin Trif la gura vaii Rea din Galgau Almasului.
In 28 februarie 2010, ora 5 dimineata, arunc o ultima privire pe www.accuweather.com pentru a vedea prognoza zilei ( dupa ce aversa mocanaeasca a spalat urbea toata seara precedenta iar baltile erau peste tot in cartier).
Holdele de grau si porumb mustind de apa
Pe la 5.30 am plecat de-acasa, iar la ora 6, cunoscand marfa capricios-labil-neparolista, l-am sunat pe un ortac care, fara sa ma surprinda, dar scotandu-ma din sarite cu ifosele-i de curva senila, m-a anuntat ca renunta din pricina….previzibilelor noroaie din traseul de parcurs.
La ora 7 am pornit din Baia Mare, cerul era inchis, dar o geana promitatoare de lumina mijea deasupra Podisului Somesean, atunci cand trecem cumpana apelor dealului Mesteacan coborand spre Rastoci.
La ora stabilita am ajuns la intrarea dinspre Jibou-Tihau la Galgau Almasului si, savurandu-ne cafeaua din dotare, studiem harta treptat corectata, stabilind traseul de urmat.
Soarele inviora cerul partial azuriu in schimb spre SE Magura Teiului ne-a oferit un spectacol demn de Geneza ori Apocalipsa. Ingustele holde cultivate cu grau musteau de apa, fostele holde de porumb prezentandu-se alarmant de clisoase.
Imi pare rau ca nu am sugerat din start echiparea cu cizme de cauciuc, dar cu foarte rare exceptii nu agreez defel acest gen de incaltari. Toni, pasionat si experimentat speolog, le are-n rucsac si le pune in locul bocancilor. In scurt timp, a aparut si Dorin Trif, insotit de junele sau amic jibouan, Florin Cozma, necunoscut de noi, un excelent coleg de ture insa, aveam sa constatam.
In amonte de valea Rea
Am continuat deplasarea pe sosea spre S, lasand in dreapta gura vaii Gorunilor si apoi pintenul de deal plantat cu zade dintre valea Gorunilor si valea Rea, parcand in dreptul ulitei ce coboara spre gura vaii Rea.
Aici ne-am echipat si am pornit in amonte de valea Rea. Un localnic amabil, intrebat de noi unde se afla Piatra Pintii ne sugereaza sa atacam versantul geografic stang al vaii Rea ( pe unde am coborat la 14 februarie a.c.) prin padurea tanara de pin si odata ajunsi pe culme s-o parcurgem spre V pana la bifurcatia potecii largi (adica taman pe unde am umblat la 14 februarie, neintalnind Piatra Pintii), in continuare spre NV, adica pe la obarsia vaii Gorunilor, coborand usor spre satul Borza pentru a da in dreapta potecii de un bolovan gresos-conglomerat de aproximativ 2 mc, defel impresionant, nicidecum vreo admirabila stancarie visata de noi.
Contrariati, i-am aratat harta topo 1: 25.000 si pozitionarea vaga pe ea a Pietrei Pintii la V de Gradina Zmeilor, sub un mamelon impadurit. El ne-a asigurat ca acolo nu vom gasi nicio Piatra Pintii.
Ultimele case de pe ulita scurta din gura vaii Rea au ramas indarat, la stanga (SV) a aparut cuesta gresoasa intunecata care continua la SV-V si-n cele din urma spre impresionantele formatiuni conglomerat gresoase ale Gradinii Zmeilor.
Zona vestica a culmii dealului Inchieturii, respectiv versantul geografic drept al vaii Rea, defrisat si invadat de lastaris de foioase, era parcursa de un drum de caruta initial abrupt, iar solul era argilos-gresos, ocru-bej alternand cu ruginiu-portocaliu si intens pistruiat de cuartite albe marunte si-ntens rulate.
Imediat, in stanga, au aparut bancurile masive de gresii negricioase, iar la dreapta, peste talvegul vaii Rea, paduricea de pin. Drumul de caruta taia culmea spre SV, iesind intr-o pasune arida cu larga belvedere.
Panorame…
Panoramam la NE spre Tihau, la E spre valea Almasului, Pe Pietre, dealul Rupturi, Magura Teiului si zona centrala din jurul zveltei biserici cu turla si sarpanta argintie a Galgau Almasului, in continuare spre SE, spre gura vaii Tireacului cu ciudatele-i babe si trovanti gresosi.
La S au aparut succesivele culmi de dealuri de la Balan spre Hida si Sanmihaiu Almasului. O varianta a drumului de caruta cobora oblic, lejer, spre SV ajungand in Gradina Zmeilor. Cealalta, pe care o urmam, se orienta spre V tinand riguros culmea dealului Inchieturii.
Pentru a evita incaltarea bocancilor cu halci geoaie de noroi, am abandonat repede drumul, deplasandu-ne in dreapta lui, avand adesea scurte perspective spre valea Rea mai apoi (pe versantul nordic) ivindu-se o lunga stratificare de gresii sub forma unei cuesta cu inaltimea de pana la trei metri, dar fara formatiuni in baza.
Un iepure o zbugheste prin faget, spre deliciul si-apoi dezolarea Brenei. In curand apar pe acelasi versant nordic bancurile mari de gresii, de asemenea fara eroziuni spectaculoase, pe alocuri frumos alveolate si de regula inverzite de muschii de piatra.
Codrul prin care ne deplasam era format din gorunet si cer intercalat cu rare conifere plantate in urma cu vreo trei decenii spre S-SV si faget spre N-NV. Remarcam prompt prezenta fotogenicilor licheni aproape circulari, verzi-albastrii, pe scortoasele trunchiuri ale gorunilor si cerilor tineri.
Impresionantul abri cu portal semicircular
Din culmea principala parcursa de poteca larga/drumul de caruta se desprindeau mai apoi cateva scurte picioare de deal orientate spre N-NV. Intuind ceva spectaculos, inedit, le prospectam pe rand si mai intai dam de o spurcata vaiuga cu flancul stang format dintr-un discontinuu banc de gresii inalte de trei m, suprapus altuia ceva mai scund.
Coborand in vaiuga pentru a vedea daca exista sau nu caverne, saritori, abriuri, dam mai intai de un mic abri cu efemera saritoare si cascada apoi, la dreapta acestuia, de un impresionat abri cu portalul semicircular de circa 45-50 m , afund de 3-4 m si inalt de vreo 7-8 m, cu o filiforma cascada clipocinda.
Imediat ne-am simtit stimulati si rasplatiti, declansand sedinta foto. Reveniti in culme tatonam pentru a vedea unde ne aflam raportat la drumul de pe spinarea dealului Inchieturii, deplasandu-ne o vreme spre V. In curand a aparut spre NV un fel de vast amfiteatru format din cinci uriase bancuri de gresii cu pereti verticali, inalti de 7-10 m, separate de patru accidentate valcele cu saritori si mici zone de alunecari de teren oferind vederii suprafete caolinizate,bej-sur-vinete.
Privind printre arboretele de fag vedeam de aici la NE paduricea de pini de la gura vaii Rea. Am suit in culme si am urmat spre V drumul cu destule balti negricioase, din pricina frunzisului submers si a taninului dizolvat in ele.
Nu am remarcat niciun batracian ori ponta acestora. Probabil era inca prea devreme. Dupa vreun ceas si jumatate ne aflam la o raspantie. Spre SV, catre obarsia paraului Dosurilor cobora o varianta de drum de multa vreme neumblata de carute.
In fata (spre V) vedeam un mic varf impadurit cu goruni si cer ocolit prin dreapta de o ramura a drumului pe care am venit. Ne aflam exact in locatia in care pe harta topo era semnalata, fara vreun reper riguros anume, Piatra Pintii care….nu se vedea niciunde.
Piatra Pintii – un nou „rateu”
Atunci, deoarece localnicul din gura vaii Rea ne-a spus sa cautam Piatra Pintii la dreapta, pe la obarsia vaii Gorunilor, urmam aceasta varianta care in curand s-a orientat in arc de cerc spre NV-N.
Dinspre varful abia ocolit si mai apoi din drumul/poteca de culme pe care ne deplasam se desprindeau cateva descendente sleauri de carute orientate spre Creaca si mai apoi catre Borza si Prodanesti ( situate pe valea Agrijului).
Efectuand un amplu U, am depasit obarsia vaii Rea apropiindu-ne de aceea mai vasta a vaii Gorunilor. La N-NE au aparut satele Borza, dar mai ales Prodanesti, identificat de colegii nostri salajeni dupa aspectul bisericii.
Drumul/poteca pe care mergeam prezenta o noua bifurcare, varianta din dreapta orientata spre E urmarea culmea dintre valea Rea si valea Gorunilor (pe care am parcurs-o in sens invers la 14 02).
Tatonand imediat la bifurcatie, insa pe varianta nordica, evident mai circulata inclusiv de carute, am remarcat borna silvica VII/278, dar deoarece acest parcurs o lua descendent spre Borza nu am mai continuat pe el si-n consecinta am ratat Piatra Pintii (aflata la cel mult 100-150 m, conform localnicului de pe valea Rea pe care aveam sa-l reintalnim la finalul circuitului nostru si nicidecum acolo unde e sugerata pe harta).
Am facut un scurt popas, dupa care am revenit spre mamelonul SV impadurit, urmarind varianta usor descendenta si putin circulata a potecii/drumului de caruta care ne-a scos repede intr-o pajiste de pe la obarsia paraului Dosurilor.
Gradina zmeilor – o premiera pentru camarazii nostri de drum
De aici privind spre V-SV-S aveam la dreapta-sus un huci si o culme cu mici varfuri impadurite, spre E culoarul larg al modestului parau Dosurilor, Gradina Zmeilor (nevazuta deocamdata de aici) la stanga, in fata, spre E si la circa trei km, zona centrala a Galgau Almasului, spre S zona amonte a vaii Almasului flancata de dealurile inalte si chelioase dinspre Balan-Hida.
O poteca se orienta spre SE-E prin padurea tanara de goruni intercalata cu ceri si carpeni. Am urmat-o traversand succesive debuturi de vaiugi seci ce afluiesc in malul geografic stang al paraului Dosurilor.
In curand, la dreapta, au aparut peretii de gresii ferestruiti de saritori inalte de 3-5-7 m, rapele argilos-gresoase cu policrome stratificari orizontale si putin mai tarziu variante abrupte de coborare de pe terasa spre firul acaparat de huci a paraului Dosurilor.
Pentru V. Marosan si T.Minghiras Gradina Zmeilor, pe care incepeam s-o vedem de la V spre E, a constituit o fericita si de neuitat premiera ce-i lasa gura casca.
Din nou amenajarile turistico-marlanesti
Cei care am mai fost de mai multe ori aici, penultima data facand cunostinta cu agresivele amenajari turistice total neavenite realizate la comanda Primariei Balan cu concursul unor neprofesioniste si iresponsabile institutii ale statului, cautam din priviri noutatile ctitoricesc-amenajistice, iar ele ni s-au aratat curand.
Mai intai erau aleile largi si pavate cu roci vulcanice sure, acompaniate de rigole, pe alocuri cu cuvete de colectare strident acoperite cu capace confectionate din scandura de brad, cosurile pentru gunoi baituite-n maroniu-roscat, unele acaparate deja de PET-uri ( cine, cum ,cand va aduna si evacua oare gunoaiele menajere ?), o ciuperca din grinzi de brad cu sarpanta visinie domina zona superioara estica a Gradinii Zmeilor.
Variantele, ramificatiile, stridentelor alei pavate se derulau sub noi printre megalitii conglomerat gresosi. In curand am realizat ca la N de fostul sopron-scena pentru serbari campenesc-picnicaresti a mai aparut unul nou iar la NV de el s-a amenajat o alta picnicareasca ciuperca din barne de lemn de brad baituite in visiniu, iar capatul aleii pavate, spre nelipsitul teren de fotbal imprejmuit ecologic cu plasa verde de sarma, pentru a limita accesul ATV-SUV-4×4 , perpendicular pe alee au fost plantati niste stalpi inalti de cca 80 cm, artistic baituiti si ei in visiniu.
Dupa ce am parcurs pe liziera superioara a gorunetului Gradina Zmeilor, am coborat pe niste scari de lemn de brad, cu balustrada, amplasate la dreapta scarilor marlaneste sapate initial in toamna trecuta in bancul de gresii, azi astupate cu lut si frunzis de stejar dupa ce am semnalat (autoritatilor si institutiilor complice ) agresiva amenajare pro turism, cica.
Cosurile eco-bio-artizanale pentru gunoi s-au inmultit, iar intr-unele zac deja PET-urile netrebnicilor turisti lenesi sa le care la un tomberon, acasa. Altele, numeroase erau imprastiate de-o parte si alta a minunatelor alei pavate.
Pentru ca ortacii nostri aflati prima oara aici sa vada Gradina Zmeilor si dintr-o alta perspectiva, o parcurgem si invers, de la E la V, deviind la un moment dat spre NV pentru a ajunge la abriul cu marmita si filiforma cascada, ulterior la galeria miniera a carei intrare e spurcata de misei cu policrome grafitti (precum de altfel si Zmeul si Zmeoaica aflate vizavi).
Galeria miniera, tipic metamorfozata in loc de usurare pentru unii semeni, are circa 100 m lungime si e-n forma de Y, filonul de carbune brun fiind vizibil. La S de gura galeriei si la cca 50 m, pe malul stang al p.Dosurilor, se afla tot mai aplatizata halda de steril gresos-conglomerat bej.
Alte minunatii geo-turistice
Pe la ora 13 ne-am intors spre cabana turistica a primarului din Balan si am luat la cunostinta precizarile inscrise pe panoul informativ aparut la intrarea spre Gradina Zmeilor dupa ce am alertat (degeaba) autoritatile, crucindu-ne cati euroi fusesera generos (maidegraba iresponsabil, dubios) alocati de UE si Guvernul Romaniei pentru tembelistica amenajare apoi, dorind sa investigam spre E-NE-N cuesta de conglomerate gresoase, ne-am continuat deplasarea pe liziera, urmarind in acest scop un vechi drum de caruta ce suie spre bazinul de apa al satului.
Am descoperit astfel alte minunatii geo-peisagistice, un valcel cu saritoare-cascada si abri, brane si pereti gresosi cu pitoresti modelari milenare sau in plina desfasurare, descinzand intr-o lunca cu costreie, parul porcului, rogoz uscat si stufaris, speriind o vulpe, iesind intr-o ograda cu un cioppor de vreo cincizeci de oi si capre alaturi de zburdalnicii lor miei, in cele din urma razbind la sosea aproape de gura v.Rea .
La ora 15,30 am intrat in Baia Mare, intorcandu-ne prin Jibou-Ulmeni sperand ca asfalticele hartoape ar fi pe-acolo ceva mai putine, dar nu-s, din pacate !
Am considerat ca prin aceasta excursie ne-am epuizat practic tatonarile noastre turistice din zona Tihau-Galgau Almasului incepute cu 7-8 ani in urma si reluate metodic & consecvent in noiembrie 2009. De-acum incolo, odata cu sosirea primaverii, aveam cu siguranta sa prospectam alte zone turistice maramuresene si salajene, incercand, pe cat posibil, sa parcurgem de fiecare data noi si de regula nemarcate, trasee.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
