TRASEE TURISTICE IN MARAMURES – De Valentine’s Day pe Trapacel, dupa luscute

Ruta 10 din 14 februarie 2009 cu Papa, Dinu Pascu, Brena si eu

Strasnica si mai ales destul de tardiva rabufnire a iernii dar aceasta nu constituie un motiv plauzibil pentru a contramanda o tura traditionala in finele iernii, de Sfanta Juliana (romano-catolica si reformata/ 16 februarie, onomastica mamei mele) la baltile cu luscute, mii, ale Trapacelului. 

Luscute coplesite de povara – Autor: Lucian Petru Goja

Vezi galeria foto (click aici…)

La 8 dimineata cer plumburiu si o discontinua, anemica, fulguiala, nici macar una de basm, aparent gata sa esueze-n lapovita.
Pornim spre valea Borcutului pentru a-l imbarca pe tata, mentorul meu turistic pasind in cea de-a 87 primavara.
Cei 7-8 cm de nea pufoasa au culcat la sol gingasii ghiocei infloriti navalnic in precedentele zile in curtea parintilor iar acestia par dintr-o data resemnati, umiliti, metamorfozati intr-o vremelnic muta ceata de miniaturale clopote imaculat-diafane.

Continuam spre Castelul lui Pocol si-apoi spre fosta colonie miniera a societatilor Martin si Aurum.
Depasim confluenta cu valea Neamtului (valea Toncii conform hartilor). Ne oprim la circa 200 m aval de valea Borcutului (obarsie), la confluenta dintre valea Wilhelm cu valea Bartosa.
Totul e proaspat drapat in alb impondera si pufos, exceptand valea impletindu-si cristalinele fuioare cu cele vag feruginoase.

Depasim bariera silvica, menita pare-se sa-i protejeze de intrusi pe drujbasii din zona, trecem podul de beton admirand albia vaii Wilhelm sapata-n andezite caolinizate si tinem o vreme drumul spre Mina Wilhelm. Imediat facem volta dreapta pe largul drum pietruit, initial forestier, in final tehnologic minier, cel putin pana la fostele galerii de prospectare ale I.P.E.G. de pe valea Bartosa.
Tufele compacte de mur, verzi pana-n urma cu vreo zece zile, au fost denudate de frunze-ntre timp de catre caprioare.
In dreapta, din ce in ce mai departe si mai jos, vuieste molcom valea Bartosa. La stanga versantul e abrupt si impadurit cu gorunet tanar intercalat cu fag si carpen. Cateva albii seci de paraie accidentate asteapta izbucnirea primaverii pentru a incanta ochiul si inima cu filiformele lor cascade.

In neaua noua, care nu depaseste 10-12 cm, remarcam urme de caprioare si mistreti insa ne impresioneaza anvergura imenselor aripi cenusii ale unei bufnite involuntar trezita de noi din somn, mutandu-si precipitat locul de veghe.

Dupa cateva sute de metri si dincolo de firul rectiliniu al unui parau la fel de sec azi precum precedentele dar cu un mare con de aluviuni inainte de traversarea pe sub drum si cu un strasnic pinten bolovanos numai bun de reper, la stanga se detaseaza culoarul ascendet al unui fost sleau de carute catre Trapacel.
Un recent marcaj neglijent, albastru, tradeaza un circuit al mountainbiker-ilor (pe sub varful Ferigii in avalul vaii Bartosa spre valea Borcutului, mai apoi la stanga-n sus pe valea Toncii catre Poiana Neamtului–Trei Stejari…).

Taluzul clisos-argilos, parsiv mascat de stratul gros de frunze, ne da nitel de furca. Pentru a-l depasi profitam de cateva excelente prize (radacini de fag ce par parapeti sau manere). In continuare totul aduce a lejera plimbare-ntr-un nemarginit parc.

Ajungem repede la albia paraului pe care-l traversam sperand ca pe malul sau stang, mlastinos, la locul din pruncie stiut de mine, sa dam peste cele dintai verzi si cerate sabiute ale luscutelor (Leucojum vernum) iar intre ele, grijuliu tinute precum intre cald-catifelatele palme materne, sa descoperim alb-galbuiele capsoare ale viitorilor clopotei bordati cu galben si stropi de verde fistic.
Nici poveste insa, ar fi imposibil!
Se pare ca niste recente taieri prin extractie au lasat in urma vraistea de ramuri in codrul tanar de fagi, goruni si ciresi salbatici.
Un imens maldar de crengi astupa habitatul traditional al luscutelor de aici.
In consecinta continuam spre est.
Suim direct versantul bland si constatam ca acel haos forestier eco-blasfemiator, o uzuala tiganie silvica dupa 1989, e aici omniprezent.
Ne gandim cu groaza si neputinta la amaratele (tot mai imputinate) salbaticiuni care sunt nevoite sa se deplaseze, sau refugieze spontan din fata pradatorilor, prin acest baraj de ramuris haotic, admitand ca practic nu au nicio sansa.

Ajungem la prima balta, spre sud, partial acoperita cu acelasi ramuris debitat cu drujba si lasat alandala.
Aici descopar fericit primele palcuri de luscute scoase din solul negru-clisos de copitele si raturile mistretilor.
Apoi, indepartez grijuliu cuvertura protectoare de nea, altele si altele, cu boboci alungiti, capabili sa penetreze obraznici uscatele frunze, alteori partial infloriti, oferind avidelor priviri minusculii clopotei solitari sau ingemanati, rusinati parca de-atata curaj in sfidarea iernii, pios plecati ca pentru rugaciune.

Ninge marunt si umed, lumina nici macar chioara nu e dar cu toate acestea scrutam prin obiective, focalizam si clicaim cu o sincera bucurie generata de-acest nesperat mic triumf in timp ce ne deplasam precauti pe arcul de cerc est-sud-estic al baltii evitand nedorita afundare-n namolul inselator, precum niste miscatoare nisipuri.

Dupa o vreme continuam urcusul lejer catre nord-est, apropiindu-ne treptat de paraul zglobiu scurs printre negricioase grohote-n dreapta pentru a aflui, dupa cateva sute de metri, in valea Bartosa.
Dam de o poteca/sleau vechi de carute ce suie catre turbaria celei de-a doua balti cu luscute a Trapacelului, circulara si cu suprafata aproape cat aceea a unui stadion, aproape de jur imprejur bordata cu o zona decliva, excesiv de umeda si plina de colonii, manunchiuri ori solitare luscute in timp ce zona centrala, mai inalta, ca de blid cu fundu-n sus, e acoperita de carpeni, loza, mesteceni maturi si lastaris.
Doua scaldatori de mistret ne atrag atentia, nici urma insa de intunecat-fioroasele fapturi cu colti de argint.

Ocolim balta prin zona sa sud-vest-vestica dupa care o taiem prin codrul tanar, oblic si-n sus, spre nord-vest, traversam culoarul fostei linii electrice de 20 kw care alimentase mina Wilhelm, tradat de cioturile fostilor stalpi inegriti si slinosi de creozot.

Mai facem in sus si la stanga vreo 40-50 m si ajungem la cea de-a treia balta, cea mai mocirloasa si hidoasa din pricina apelor sale feruginoase, putrifice.
Colegul nostru, un experimentat inginer minier, ne spune ca apele ar putea fi emanate din gura azi surpata a vreunei foste galerii miniere empiric exploatata in urma cu mai bine de un secol.
Atat tata cat si eu stim balta a treia de multe decenii in forma actuala, poate insa treptat marita ca areal. Doi arbori prabusiti amplifica misterul zonei inviorata de sabiutele verzi si alb-galbuiele inflorescente ale zecilor, daca nu sutelor, de luscute.

Daca ziua nu ar fi fost atat de cernita si poate daca ar fi fost alaturi de noi si alti ortaci de drumetii, am fi continuat traseul spre nord-vest, spre culmea ce separa baltile Trapacelului de valea Wilhelm, in trecere vizitand alte doua balti situate ceva mai sus si acaparate de lastaris dens de loza apoi am fi continuat pe culmea cu standuri de vanatoare pana spre poalele sud-vestice ale Tocastrului, intorcandu-ne pe sub poalele Poienii Plestioare si-n final in avalul vaii Bartosa.

Asa insa ne intoarcem la balta a doua si de acolo in jos, pe un sleau de carute blocat cu ramuris haotic, spre platforma haldei minei Bartosa.
O vreme mergem dupa aceea-n jos, pe drumul auto-tehnologic.
Pentru a savura viociunea si sporovaiala vaii Bartosa coboram la malul sau drept, deplasandu-ne-n cele din urma pe o poteca care o acompaniaza pana la apropiatul pod.

Nici 3 ore pline nu a durat aceasta fasta plimbare hibernala, sau primavaratica, daca ne gandim la cele dintai, sute de inflorescente de luscute descoperite sub hlamida de nea, suficient insa pentru a ne primeni spiritele, incarcandu-ne de tonusul unui aproape desantat si pur utopic probabil optimism, flagrant discrepant in omniprezenta stare de criza.

La ceasurile amiezei intram in orasul gri, tern si parca pustiu, intrebandu-ne retoric cati dintre baimareni vor fi stiind ca clopoteii luscutelor, ciripitul pitigoilor si nebunele triluri ale mierlelor vestesc deja, la doar 12 km de Baia Mare, primavara 2009.