Ruta 11 din 15 februarie 2009 cu D. Istvan, A. Stefanoiu, I. Pop, Brena si eu
Violenta rabufnire a iernii; la 11-12-13 februarie ninsori abundente pe muntele Meses si consecutive probleme de trafic rutier pe ruta Cluj Napoca–Zalau.
Pentru duminica 15 februarie accuweather.com prognozeaza 10 ore de ninsori slabe, cu 5,8 mm total precipitatii sub forma exclusiva de zapada, vant 17 km/h si temperatura in scadere pana la -6 C.
Duminica dimineata Baia Mare este ninsa, cu un deget de nea pe carosabil.
Mesesenii de Jos, poveste de iarna tarzie – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi galeria foto (click aici…)
La ora 6 dimineata plecam spre Cehu Silvaniei–Zalau–Aghires–Mesesenii de Sus.
Soseaua Baia Mare–Dej acoperita cu o nea flescaita, suficienta insa pentru a genera un accident stupid, fara victime, intr-o curba din Lapusel.
De la Hideaga incolo nici urma de plug, asfaltul este acoperit cu zapada si vagi urme de antiderapant administrat nocturn pana pe la Moara Florii, de-acolo-ncolo, spre Cehu Silvaniei, ioc drumari.
Conduc asadar prudent.
Ninge, cerul e sur insa satele salajene ramase-n urma au un pitoresc hibernal deosebit.
Din Cristur Criseni in sus, zapada de un lat de palma nu poate plomba hartoapele asfaltice clasice intinse pana in Criseni.
In Zalau neaua de circa 18-25 cm a coplesit urbea, politia rutiera e in strada, la supraveghere si control.
In dreptul Primariei Zalau o cotim la dreapta spre Aghires.
Constatam o ingrosare a stratului de zapada afanata, molateca si care, din fericire, nu ne pune probleme la urcarea celor trei succesive dealuri in crescendo.
La al treilea, cel mai lung si abrupt, ne intrebam retoric cum il vom sui la intoarcere daca va continua sa ninga peste zi.
Plafonul jos impiedica vizibilitatea la mai mult de 200 m.
Abandonam drumul spre Crasna si barajul lacului de acumulare Varsolt.
O cotim la stanga. Ajungem repede in comuna Mesesenii de Jos de unde rulam (aiurea) circa 2 km in amontele vaii Colitca (Catelu pe harta topo L 34-34 Db 1:25.000), pe malul geografic drept, desi trebuia sa o facem pe cel stang.
Drumul se ingusteaza si din asfaltat devine pietruit, cu doua vagi urme paralele si o nea groasa spre centru.
Iesim astfel in camp unde solul este argilo-mocirlos si nicio sansa de-a intoarce. Unica varianta este marche arrier vreo suta de metri dar luneta si oglinzile laterale sunt ninse sau imbrobodite cu picaturi mari de apa. Intorc cu dificultate, impins din greu de colegi pentru a evada din troiene.
Continuam spre centrul comunei pana la un pod de beton peste vale. Il traversam si cotim la stanga, indreptandu-ne spre Mesesenii de Sus.
Localnicii sunt in drum spre biserica. Constatam, defel surprinsi, ca am facut 110 km in aproape 3 ore.
Mai tatonam o vreme pe ulita principala, pietruita dar cu vagi urme de roti, evident fara vreo urma de plug, pe directia Bailor Mesesenii de Sus apoi renuntam, intorcand (impins de colegi si apoi esuand deliberat in nameti pentru a nu bloca drumul) intr-o intersectie.
S-a facut ora 9 si de aici o luam pe jos, curios priviti de localnicii frumos imbracati, de regula batrane incotosmanate in stofe negre si aflate in drum spre biserica.
Ninge dar nu e deloc frig.
Avem de parcurs pe directia vest-est aproximativ 5-7 km din Mesesenii de Sus, initial pe ulita pietruita acoperita cu 35 cm de nea, mai apoi pe un vag drum rural (argilo-clisos) ascuns de cei 40 cm de zapada, pentru a ajunge la fostele bai sulfuroase.
Nici tipenie de om. Ciudat, nu vedem nici fumuri deasupra sarpantelor caselor imaculate de groasa nea proaspata intrucat probabil multi sateni au emigrat la munca in Spania, Italia… iar de pe la porti sau din curti cainii ne latra a paguba.
Iesim in camp lasand la stanga doua mari solarii.
De-acum incolo ciulinii si sticletii zglobii ne tin companie.
In dreapta curge paraul Ciontului, cu malurile acaparate de salcami iar in coroanele lor ne atrag atentia o sumedenie de aglomerari intunecate ce par a fi sute de cuiburi de ciori. Apropiindu-ne constam ca este vorba de vasc.
In dreapta, dincolo de paraul Ciontului (sud) apare un restrans grup de case si gospodarii ce tin de Seredeiu (comuna Horoatu Cehului). La stanga apar frecvent mici parcele de vii traditionale.
Deplasarea este anevoioasa cu toate ca nu suim aparent deloc, ninsoarea, plafonul coborat, peisajul troienit uniformizand totul si estompand contururile.
Niciunde tinta noastra, culmea muntelui Meses din zona sa aproximativ centrala si varful Obarsiel (859 m, cu marcaj banda albastra dinspre Zalau).
Varful Priei (996 m) cel mai inalt al Mesesului si situat mai spre sud-vest oricum nu ar fi fost vizibil de aici.
Ca reper avem stalpii electrici din beton care se opresc in dreptul Bailor Mesesenii de Sus. Deasupra lor, spre nord-est, ar fi trebuit sa vedem dealul Osoiu Scurt.
La un moment dat am si reusit sa vedem o mica zona din acesta acoprita cu o plantatie de conifere drapate cu nea, impresionanta ca abundenta, cel putin in comparatie cu Baia Mare in care aceasta nu depasise doua degete grosime dimineata.
La capatul viilor din stanga (ingenios expuse sudic) cu putini intercalati pruni, piersici si ciresi, dincolo de niste tufe dense de porumbele, maces si sanger, apar doua caprioare care se refugiara printre liniile de araci de stejar facand o derutanta volta dreapta dupa care schimbara directia subit spre stanga pentru a se face nevazute.
Trei colibe viticole traditionale se ivesc intre viile din stanga in timp ce spre est ne mai raman drept reper doar 3-4 stalpi electrici din beton, ceea ce inseamna ca in curand aveam vom ajungem la vechile bai sulfuroase aflate in curs de anemica renovare.
Aici neaua are 50 cm grosime, de nu si mai bine.
Spre dreapta se desprindea un culoar ce conduce ascendent spre varful Obarsiel (dupa traversarea paraului afund, cu maluri lutoase si aproape sec).
La bai (aproximativ 400 m altitudine conform hartii topo) ajungem dupa circa 1 ora si 15 minute de mars prin troiene.
O cladire alungita pe directia nord-sud se afla in curs de restaurare.
In fata ei, spre est (si pe acolo pe unde candva existase un mic ochi lacustru), e un bazin rectangular betonat si cu oglinda apei inghetata.
Un palc de tei, un dud tanar si vreo doi arbori ornamentali (dintr-o specie neidentificata de catre noi) umbresc fosta curte flancata catre est-nord-est de sirul darapanat al fostelor mici incaperi cu cazi pentru curele balneare cu ape bogat sulfuroase.
Dincolo de acestea se inalta codrul matur de fag. La poalele sale, ruinele cu fundatia din roca sistos-cristalina tradeaza locatia fostei incaperi a cazanului pentru incalzirea apelor curative.
Totul denota aici lasarea locatiei in paragina decenii de-a randul.
Ne apropiem de cladirea alungita constatand ca fusese zidita din vaiog (chirpici/caramida nearsa), camerele neavand mai mult de 3,5 x 3 m si aducand unor austere chilii. Unele au fost deja restaurate, tencuite, ferestrele si usile vechi fiind inlocuite cu altele noi.
Sarpanta in zona sudica risca sa ne cada-n cap de subreda ce e. Fusereala parsiv-mioritica a determinat constructorul (sau investitorul strategic) sa acopere cu un tavan fals capetele grinzilor imbatranite de stejar aflate deasupra prispei inguste.
In lipsa unei reale cai rutiere de acces, cel putin pietruita daca nu asfaltata, privindu-ne contrariati, ne intrebam daca astfel de micro-statiuni de cel mult interes local reprezinta-n glumeata minte a ministresei turismului, Elena Udrea, sansele revigorarii turismului (balnear) romanesc.
Mitica I. (care facuse in urma cu trei ani prospectiuni geologice in zona) ne spune ca-n apropiere exista o cariera de sisturi cristaline care ar putea furniza arocamentul necesar pavarii (aproape iluzoriei deocamdata) ulitei mocirlos-troienite, cu ce costuri insa si cu ce sanse de amortizare oare.
N-am observat vreun spatiu destinat pentru cazare, doar o ingemanata buda ramasa fara acoperis, prin urmare cei dornici de bai ar urma sa vina/plece in aceeasi zi, doar daca nu cumva exista vreun maret proiect cu finantare europeana in baza caruia sa se edifice in curand vreun motel, hotel sau o pensiune turistica.
Zapada groasa de jumatate de metru si nestructurata, faptul ca de aici ar fi trebuit sa mai facem un circuit de circa 10 km pentru a trece pe la patru foste turnuri romane de observatie pentru a ajunge pe varful Obarsiel surmontand aproximatic 460 m diferenta de nivel si-a ne intoarce in cele din urma in Mesesenii de Sus, ne determina sa renuntam de-aceasta data.
La ora 11,45 o luam inapoi pe unde am venit, profitand din plin de urmele lasate anterior (ce aduc a transee inguste si albe).
Ninsoarea s-a oprit, vizibilitatea a crescut treptat insa nici urma de culmea Mesesului.
Intram in Mesesenii de Sus si admiram un ciopor de oi cu miei fatati extra-timpuriu (prin decembrie sau in primele zile ale lui 2009).
Superbe sunt ulitele laterale troienite, faldurile imaculate de nea de pe garduri si sarpante, dealurile cu cranguri ninse continuate spre sud-vest cu codri tineri de stejar.
Cautam in zadar case vechi salajene, remarcand doar una singura, gata de prabusire.
De pe prispa alteia, cu grinzile incinse de groasa curea a secularei vite de vie, ne piveste curioasa o sugubeata bunicuta octogenara.
Localnicii ies de la biserica insirundu-si intunecatele siluete de-a lungul ulitelor si ferindu-se grijulii din calea masinii.
Colegii mei suie plini de speranta la biserica veche din Mesesenii de Sus (datata pe la 1700) revenind vadit dezamagiti de abominabila renovare care distrusese orice urma de istoric-arhitectural autentic.
Soarele sparge timid plafonul de nori, asfaltul se degaja repejor de nea.
Oprim apoi in Mesesenii de Jos. Speram sa putem vizita biserica transilvaneana, monument istoric, cu o impresionanta arhitectura si dinainte cu o clopotnita de lemn aducand unui turn medieval de aparare.
Poarta de acces aflata in vecinatatea casei parohiale este inlantuit-lacatuita iar un credincios aflat pe ulita ne indemna sa renuntam si sa mergem eventual la apropiata biserica din care localnicii ies de la slujba, de parca pentru noi ar fi fost acelasi lucru.
Constam astfel inca o data (nemijlocit) marea grija a institutiilor si autoritatilor locale in promovarea autenticelor valori istoric-cultural-patrimoniale nationale.
Decidem sa mergem direct spre casa, profitand de ivirea soarelui care valorifica pictural zona colinara din jur, reusind sa vedem la un moment dat intunecata Magura a Simleului Silvaniei, bucurandu-ne in continuare de frecventa aparitie a soimilor pe stalpi sau in varful baliilor de floarea soarelui. Zarim mai apoi a unui stol de cateva sute de ciori si stancute aterizate-ntr-o porumbiste, pescarusi si rate salbatice pe la helesteele din Cehu Silvaniei, Arinis sau la Ardusat, pe deasupra Somesului.
Pe masura de ne apropiem de Baia Mare compararam culmile abia pudratele cu nea, cu apriga iarna din care abia evadaseram in Mesesenii de Sus, convinsi de faptul ca poate in nici doua luni vom reveni acolo pentru a parcurge un tronson de culme a Mesesului incarcata de milenara-i istorie daco-romana.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
